Lucrări în premieră mondială în programul Filarmonicii de Stat, de 1 Decembrie

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii Emil Vișenescu – clarinet și taragot și Radu Sinaci – violoncel au pregătit sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Vizireanu un concert simfonic extraordinar.

Joi, 1 Decembrie 2022, ora 19.00, pe scena Sălii Thalia, artiștii vor interpreta șase lucrări cu un pronunțat caracter național, două dintre acestea fiind în primă audiție absolută: Rapsodie populară pentru taragot, violoncel și orchestră de Radu Sinaci și Suită din Banat – aranjamente de Radu Sinaci. De asemenea, în programul serii se va regăsi Rapsodia Română nr. 1 op. 14 a compozitorului sibian Marțian Negrea.

Caracterizat drept un dirijor cu „gesturi ample, claritate, precizie și pasiune pură”, Vlad Vizireanu continuă să lase o impresie dinamică și expresivă în lumea muzicii ca dirijor internațional și profesor.

O carieră didactică de două decenii, în paralel cu activitatea sa prodigioasă pe scena națională și internațională, are și clarinetistul Emil Vișenescu – membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti încă din 1993, doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică București, instituție unde predă clarinetul începând cu anul 2002.

Solist și prim-violoncelist al Orchestrei de Cameră Radio din București, violoncelistul Radu Sinaci a fost discipolul maestrului Marin Cazacu şi este un entuziast promotor al muzicii româneşti în general. În 2022 a scris „Rapsodia orientală pentru vioară, violoncel şi orchestră”, pe teme culese și compuse de Dimitrie Cantemir, din dorinţa de a aduce în centrul atenţiei latura muzicală a marelui cărturar moldovean. Despre cealaltă lucrare pe care o va interpreta în premieră alături de orchestra sibiană, pe 1 decembrie, „Suită din Banat pentru violoncel și orchestră de coarde”, Radu Sinaci explică: „Muzica este alcătuită din cântece vechi din Banat care, odată cu trecerea timpului, devin iarăși noi. În acest caz, vechiul devine nou și prin forma de expresie instrumentală, violoncelul nefiind un instrument melodic specific folclorului, dar care cred că are un imens potențial insuficient explorat. Dacă «Doina» cu care începe suita este o reînchipuire a doinei străvechi, «Hora Mare», «Brâul» și «Jocul de doi» sunt o redare cât mai fidelă a farmecului melodiilor bănățene, fie ele de la deal sau de la pustă. Datorită vremurilor, cred că folclorul autentic ca manifestare directă a unui limbaj emoțional profund, exprimat prin muzică, își găsește adăpost în zona muzicii culte, iar rolul său social își schimbă treptat statutul”.

Și pentru că muzica ne unește, iar Ziua Națională este un prilej special pentru a ne manifesta solidaritatea, la repetiția generală dinaintea concertului extraordinar vom avea ca invitați speciali aproximativ 150 de beneficiari și însoțitori din cadrul centrelor aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

Biletele pentru concertul de 1 Decembrie sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe filarmonicasibiu.ro, iabilet.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 50 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Evenimentul este realizat sub auspiciile proiectului „Daruri muzicale“, cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*