Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DN 1, în apropiere de intersecția cu Transfăgărășanul.
Foto: Arhivă
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că două autoturisme sunt implicate într-o coliziune față – spate.
Ambele mașini se deplasau spre Brașov, moment în care, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, șoferul unei mașini (un bărbat în vârstă 75 de ani, din Vaslui) intră în coliziune cu mașina care circula în fața sa, mașină condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cisnădie.
În urma accidentului, un nou-născut, fetiță în vârstă de 4 luni, aflată în mașina condusă de bărbatul din Cisnădie a suferit vătămări corporale ușoare.
Fetița a fost transportată de un echipaj SMURD la CPU Luther, conștientă, cu un traumatism facial.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, în acest moment.
Cercetările la fața locului continuă.