Alina și Adrian, cunoscuții bloggeri de călătorii de la instatravel.ro au fost la Festivalul ”Toamna Barocă” de la Palatul Brukenthal Avrig. Cei doi recomandă locația și îi sfătuiesc pe amatorii de călătorii să ajugă neapărat la acest festival care se desfășoară până în 16 octombrie.
”Până pe 16 octombrie vor avea loc diverse activități culinare și artistice care vor celebra cartoful – dacă ai drum prin județul Sibiu îți recomand să faci un popas aici.
Pentru acest festival a fost creat un decor de poveste, ce pune în valoare toamna și recoltele ei, dar și viața la sat. M-am simțit teleportată în copilărie, mi-am adus aminte cu nostalgie de momentele în care toată familia se strângea și mergeam împreună să culegem roadele muncii.
În zona noastră nu se cultivau cartofi, dar mergeam la cules de porumb, de vie, de nuci, se muncea mult, dar în zilele acelea era multă veselie și voie bună.
Ne-am continuat plimbarea înspre fântâna arteziană care ne fascinează de fiecare dată prin frumusețea sa. Apropo, știai că, este inspirată din frumusețea Grădinilor Palatului Sanssouci din Berlin?”, scriu Alina și Adrian, pe blogul lor, instatravel.ro Vezi aici recenzia lor completă.
Istoria cartofului la Palat
„Conform dovezilor istorice, în urmă cu aproximativ un sfert de mileniu, fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, ar fi adus şi cultivat, pentru prima dată în această regiune, cartofi. De aici, cartoful s-a răspândit în regiune şi în Transilvania, a devenit emblematic şi a adus beneficii multiple pentru viaţa de zi cu zi a locuitorilor de aici”, explică reprezentanții complexului.
“Sărbătoarea toamnei – sezonul cartofului” este o pledoarie pentru leguma care hrănește cea mai mare parte a populației globului. Festivalul gastronomico – culinar își propune să păstreze în memoria colectivă această dovadă istorică.
Bunătăți tradiționale și specialități pe bază de cartofi
Cei doi au savurat și specialitățile culinare, pe bază de cartofi, pregătite de bucătarii palatului, special pentru acest eveniment.
”Stau și mă întreb, cui nu-i place cartoful? În toate formele lui, prăjit, fiert, copt pe jar sau la cuptor, cartoful este întotdeauna una dintre cele mai apreciate legume în rândul gurmanzilor.
Personalul restaurantului Edenul Transilvaniei din cadrul complexului Palatului Brukenthal Avrig a pregătit o versiune nouă a meniului, cu multe preparate care pun în valoare cartoful.”, scriu cei doi.
Într-adevăr, meniul creat pentru festivalul Toamna barocă la Palatul Brukenthal Avrig conține: Cartofii mexicani umpluţi cu carne tocată de vită şi sos picant, Cartofii Jack Potatoes umpluţi cu şuncă şi caşcaval, Gnochi cu sos spanac şi nuci, Cartofi la cuptor cu sos de smântână şi usturoi, Platoul mixt de cartofi (Mexican, Jack Potatoes, Cartofi la cuptor si Gnocchi) etc.
”Cazează-te la Palatul Brukenthal”
Palatul Brukenthal din Avrig este clădirea dominantă a reședinței de vară a baronului Samuel de Brukenthal, un loc minunat și istoric, care a fost considerat cândva Eden al Transilvaniei și a fost modelat ca Palatul Schönbrunn din Viena, pentru că în acel moment a fost proiectat de același arhitect.
Palatul Brukenthal are o arhitectură în stil baroc și un parc mare, amenajat. Camerele sunt situate în diverse clădiri de pe domeniul palatului. Unele camere au baie privată, iar altele oferă acces la băi comune. Rezervă o cameră pe Booking.
Oaspeții pot lua masa la restaurantul proprietății, care oferă preparate din bucătăria săsească, românească sau internațională. De asemenea, există un lounge bar cu o atmosferă relaxantă, care servește și mâncăruri.