Pe 1 Mai, începând cu ora 10:00, Primăria orașului Avrig vă invită la ediția de primăvară a Festivalului „Țara Oltului în Produse și Tradiții”.
Evenimentul va avea loc în aer liber, în localitatea Bradu și își propune să promoveze produsele și tradițiile locale, să contribuie la întărirea legăturilor dintre localități și la crearea de noi contacte și colaborări între producătorii locali și crescătorii de animale.
Producătorii invitați la eveniment le vor oferi participanților produse tradiționale precum mezeluri de casă, brânzeturi, bere artizanală, conserve din legume și fructe și produse de panificație.
Cu această ocazie, tradiţiile reînvie la poalele Făgărașilor, pentru a fi transmise, cu multă grijă, generaţiilor viitoare. Festivalul de la Bradu este un bun prilej de prezentare a cântecului şi dansului popular, a datinilor şi obiceiurilor străvechi din Țara Oltului.
Program Țara Oltului în Produse și Tradiții:
10:00 Deschidere târg produse traditionale
11:10 Ansamblul „Doruleț” Racovița
11:35 Ansamblul „Călușerii” Rășinari
11:55 Ansamblul „Comorile Arpașului”
12:10 Ansamblul „Datina” Tălmaciu
12:30 Ansamblul Cârțișoara
12:50 Ansamblul “Purtata Avrigului”
13:10 Ansamblul „Doruri Sibiene”
13:40 George Farcaș, interpret popular Avrig
14:00 Prezentare producători standuri și meșteri populari
15:30 Închidere festival