Festivalul Sibiu Guitar Meeting atinge noi culmi la cea de-a 10-a ediție

De vineri până duminică, întregul Sibiu a vibrat pe acorduri de chitară, în cadrul ediției aniversare de 10 ani Sibiu Guitar Meeting, parte din programul de educație muzicală Pune Mâna pe Chitară, demarat de Asociația Culturală PLAY.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Peste 15.000 de spectatori au luat parte la cele 55 de evenimente dedicate chitariștilor și publicului larg.

Muzeul ASTRA a fost epicentrul muzicii folk și rock, aici fiind organizate concerte live susținute de Dirty Shirt, Bosquito, Trooper, Byron, Timpuri Noi, Ducu Bertzi și Mircea Vintilă, serenade de chitară și activități pentru familii, din zi și până în noapte.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Două staruri rock internaționale, în încheierea Guitar Meeting cu un show memorabil

Ce doi artiști internaționali de mare calibru – Ronnie Romero, legendarul fost solist al trupei Rainbow și Gus G, chitarist cunoscut pentru colaborarea sa de 4 ani cu Ozzy Osbourne – au oferit în încheierea festivalului un show muzical care va rămâne pentru mult timp un etalon pentru noua generație de chitariști.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Spectacolul a durat aproximativ o oră, fiind o adevărată explozie de virtuozitate, o etalare a unei tehnici impecabile și a unei prezențe scenice impunătoare. Cei doi artiști au demonstrat ce înseamnă măiestria de a cânta muzică rock, oferind un exemplu suprem pentru tinerii chitariști care visează să urce pe scenă și să lase o amprentă în istoria rock-ului.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Chitariștii – principalii headlineri ai ediției aniversare de 10 ani

Principalul eveniment al Guitar Meeting, care îl diferențiază de orice alt festival de muzică, este Concertul Manifest, desfășurat pe scena de pe lac a Muzeului ASTRA.

Sâmbătă, 7 septembrie, spectacolul a reunit un număr record de chitariști veniți din peste 30 de orașe din toată țara, care au prezentat publicului ceea ce au învățat un an întreg – 23 de piese folk-rock, românești și internaționale, învățate în cadrul cercurilor de chitară, ori individual, cu ajutorul tutorialelor video gratuite, realizate de Ilie „Manole” Vlad de la Antract.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Recitalul de peste două ore și jumătate a fost prezentat de cunoscutul artist Ricky Dandel și a reunit pe scenă artiști de mare valoare, care au cântat piesele în duet cu sutele de chitariști: Dirty Shirt au cântat pentru prima dată la unison piesele „Cobzar” și „Când s-o-mpărțit norocu’ Part 1”, Dan Byron a interpretat „Cu capul în nori” și „Marea”, Fără Zahăr au participat pentru prima dată cu piesele „Mâinile sus” și „Născut Liber”, Antract au revenit cu piesele „Trebuie să crezi” și „Iubirea”, marele folkist Mircea Vintilă a evocat nostalgia pieselor „Adio, deci pe curând” și „Vinovații fără vină” de Pasărea Colibri, Ducu Bertzi s-a alăturat din nou cu „Floare de colț” și „M-am îndrăgostit numai de ea”, Timpuri Noi au venit să serbăm „Victoria”, Hanno Hofer de la Nightloosers a cântat “Satisfactions” de la Rolling Stones, iar Cristian Hrubaru a cântat „Trec anii (Zi după zi)” în numele formației Trooper.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Au mai urcat pe scenă artiști talentați, care au dat viață pieselor din playlist: Adrian „Moldo” Moldovan, Dana Odagiu și Denise Fabro, iar band-ul format din Ilie „Manole” Vlad – chitară, Haris Mureșan – tobe și Călin Filip – bass i-a acompaniat pe toți artiștii din cadrul Concertului Manifest.

Zeci de concerte și activități de familie au avut loc întregul weekend

Festivalul a debutat vineri, 6 septembrie, în premieră cu un eveniment tip Warm-Up, în Piața Mare. Radu Almășan de la Bosquito, alături de Coiotu’ & Balauru’ de la Trooper au cântat în avans 5 piese din playlist în fața publicului sibian, alături de aproximativ 200 de chitariști.

Concertele festivalului, desfășurate pe Scena de pe lac a Muzeului ASTRA, au debutat tot vineri, cu folkistul Ducu Bertzi, urmat de trupele Trooper și Bosquito, care au atras un public numeros. Seara a continuat cu o Rockotecă la Scena din grădină, în cadrul căreia Hora Rockx a transformat întreaga zonă într-un univers al rock-ului, printr-o selecție de piese etalon ale tuturor timpurilor, pe care publicul s-a distrat până târziu în noapte.

Evenimentele programate în ziua de sâmbătă au debutat în Muzeul ASTRA încă de la ora prânzului cu seria de concerte din cadrul Young Revolution, prin care publicul a descoperit noi trupe talentate din țară. Au urcat pe scenă, pe rând, artiștii: Lights Off, Flores și Vibe Tribe Band, iar seara, trupa Factomad a încheiat seria acestor concerte. Artiștii de renume și-au făcut apoi apariția pentru publicul venit din toată țara: Mircea Vintilă și trupa Timpuri Noi au încântat publicul cu momentele lor speciale la Scena din grădină, apoi distracția s-a mutat la main stage, unde a răsunat stilul unic “folklore metal” al headlinerilor serii – trupa Dirty Shirt. Distracția s-a mutat apoi la Rockoteca din zona Târgului de țară din Muzeul ASTRA.

Foto: Asociația Culturală PLAY

Programul muzical a continuat duminică cu un line-up complex. Scena din grădina a găzduit noi tineri artiști în cadrul seriei de concerte Young Revolution: Alex Petrenchi și sibienii Denise & Andrei. Tot aici, artiști cunoscuți ne-au oferit concerte memorabile: Fără Zahăr, Nightlosers, Byron, iar Ronnie Romero & Gus G au încheiat seara cu un show impresionant.

Programul Sibiu Guitar Meeting a mai inclus zeci de evenimente dedicate chitariștilor și publicului larg:

  • Street Guitar – seria de serenade susținute de 12 grupuri de chitariști din toată țara în diverse zone: Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet și Muzeul ASTRA;
  • Little Main Stage – numită și „cea mai mare scenă mică”, o scenă deschisă tuturor artiștilor, care a încurajat tinerii să iasă din zona de confort;
  • Workshop-ul de producție muzicală, care a dezvăluit secrete din studio despre chitara acustică și înregistrările vocale;
  • Zona Playground, care a atras familiile cu activitățile educative și distractive;
  • Zona Sport by Decathlon;
  • Expoziția Guitar After Life – care a prezentat o serie de chitare recondiționate în cele mai interesante moduri;
  • Expoziția Guitar Heroes – o expoziție de fotografie retrospectivă a celor 10 ani de festival, care îi înfățișează pe chitariști în timp ce cântă;
  • Zona Pune Mâna pe Carte.

Guitar Meeting este un eveniment co-organizat de Asociația Culturală PLAY și Muzeul ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*