Festivalul Internațional „Clara Haskil”: șase concerte pentru o toamnă mai melodioasă ca oricând, la Sibiu

Între 29 octombrie și 5 noiembrie, Festivalul Internațional „Clara Haskil” aduce la Sibiu câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni din țară și străinătate. Ei vor urca pe scena Sălii Thalia cu scopul declarat de a încălzi sufletele sibienilor și a bucura simțurile prin concerte camerale de cel mai inalt nivel. Toamna n-a fost nicicând mai frumoasă la Sibiu!În acest an, Festivalul Internațional „Clara Haskil” a debutat încă din luna septembire, la Hamburg, cu un preambul al marilor concerte de la Sibiu. Toată suita de evenimente poartă în spate crezul organizatorilor că România are nevoie de valori adevărate, în care noua generație să vadă modele demne de urmat. Iar pe de altă parte, prin multiculturalitate și deschiderea către arte, Sibiul poate fi un model pentru România.

“Tenacitatea, puritatea și neobosita căutare a perfecțiunii au fost punctele cheie din viața Clarei Haskil care au făcut-o să devină un artist de neînlocuit. Fără să caute gloria și sclipirea scenei, ea a preferat să își croiască un drum căutând mereu în umbră acea perfecțiune imposibil de atins, iar tocmai acest lucru cred că ne poate inspira pe noi toți, fie că suntem sau nu muzicieni. Prin acest festival, dorim să facem o reverență Clarei Haskil, dar și publicului care ni se va alătura”, a declarat Alina Azario, directorul artistic al festivalului.

Toate concertele vor avea loc pe scena Sălii Thalia și vor începe de la ora 19.30. Concertul de deschidere este programat sâmbătă, 29 octombrie, în fața melomanilor sibieni aflându-se câțiva muzicieni care nu mai au nevoie de nicio prezentare: violonistul Alexandru Tomescu, alături de Cvartetul Ad Libitum. Ansamblului, cu o experienţă artistică de peste 25 de ani și cu siguranță cel mai valoros cvartet de coarde din țară, i se alătură Alexandru Tomescu, ca prim-violonist, din 2011. Tomescu este considerat drept unul dintre liderii tinerei generații de violoniști români. Personalitatea sa carismatică și frumusețea interpretărilor sale au entuziasmat iubitorii de muzică clasică din peste 30 de țări. Concertul include lucrări de Haydn, Beethoven și Ravel.

Adrien Boisseau

Adrien Boisseau

În 30 octombrie, publicul va fi răsfățat de un program mai special, care îi aduce pe scenă pe Adrien Boisseau, Pierre Genisson și Alina Azario, un trio cu o compoziție neobișnuită: clarinet, violă și pian. Mozart a fost primul care a combinat aceste trei instrumente odată cu faimosul trio Kegelstatt, iar diferențierea dintre ele se face în mod subtil prin timbre și culori. Adrien Boisseau, cel care în 2014 era recompensat cu titlul de Tânărul Artist al Anului la prestigiosul „International Classical Music Awards” este noul membru al celebrului Cvartet Ebène. Pierre Genisson, descris de presa internațională drept „cel mai remarcabil tânăr clarinetist francez!”, înregistrează primul său CD, „Made in France”, și câștigă numeroase premii prestigioase în lumea muzicii clasice, cum ar fi Diapazonul de Aur sau FFFF al revistei Telerama. Celor doi muzicieni se alătură Alina Azario, inițiatoarea și directorul artistic al festivalului. Invitată în festivaluri de renume, cum ar fi Piano aux Jacobins (Franța), Mozartfest (Germania), pianista și-a dorit anul acesta că cânte alături de doi muzicieni pe care îi apreciază în mod deosebit. Programul este unul intim, care se construiește în jurul trio-ului lui Mozart și care acoperă aproape trei secole de muzică.

Pentru a continua tradiția festivalului de a invita în fiecare an un câștigător al concursului „Clara Haskil” din Vevey, în data de 31 octombrie va urca pe scena Sălii Thalia Finghin Collins, unul dintre cei mai importanți muzicieni irlandezi, cu o impresionantă carieră internațională. Pianistul este invitat ca solist alături de orchestre precum Chicago Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Budapest Festival Orchestra, BBC Symphony Orchestra, BBC Philharmonic Orchestra sau City of Birmingham Symphony Orchestra.

Finghin Collins

Finghin Collins

„Un talent liric special, un veritabil poet!”, așa l-au descris criticii pe William Youn, darul festivalului pentru publicul sibian din seara de 1 noiembrie. William Youn este unul dintre cei mai promițători pianiști din tânăra generație, laureat al multor concursuri internaționale de renume – de la Cleveland, la ARD sau Regina Elisabeta.

În 2 noiembrie, Trio-ul „Clara Haskil” va răsuna pe scena Sălii Thalia din Sibiu. Lansat la 50 de ani de la dispariția regretatei pianiste de origine română, trio-ul este format din trei tineri muzicieni de excepție, care împărtășesc pasiunea de a explora lumea extraordinară a muzicii de cameră: William Youn, Hannah Weber și Nina Reddig.

În cea din urmă seară muzicală a Festivalului Internațional „Clara Haskil”, din 5 noiembrie, publicul sibian va avea ocazia să-l reasculte pe pianistul Mauro Lo Conte, care vine pentru a doua oară în Sibiu după ce anul trecut a cântat alături de Ștefan Tarara. Un artist căruia criticii muzicali i-au remarcat stilul imaginativ, simțul polifonic și maturitatea muzicală și pe care iubitorii de muzică clasică l-au primit mereu cu entuziasm.

Întregul program al festivalului este disponibil pe www.clarahaskil.ro, iar biletele pot fi achiziționate în rețeaua Eventim, la casieria Sălii Thalia și Bilet.ro.

Click aici pentru programul complet al festivalului!

Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil este un proiect cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*