Festivalul cultural maghiar este în plină desfășurare

Sâmbătă, 9 noiembrie, s-a deschis, pentru al paisprezecelea an consecutiv Ars HUNGARICA, festivalul culturii maghiare. Ca de fiecare dată, festivalul prezintă la Sibiu nume cunoscute ale culturii maghiare contemporane.
Festivitatea de deschidere a adus pe scena Sălii Thalia pe soprana Benedekffy Katalin și tenorul Béla Turpinszky Gippert care au interpretat alături de ansamblul Mercurium uverturi din  Bizet, Mascagni, Puccini, Erkel și Kodály. Publicul a putut asculta cuvintele de bun venit adresate de Katalin Hegedűs din partea Institutului Național Cultural din Ungaria.

„Evenimentele culturale devin piloni de bază pentru comunități, care în lumea noastră digitalizată devin, în același timp momente de regăsire a sinelui și umanului, de învățare, de încărcare mentală și păstrare a tradițiilor culturale”, a declarat Katalin Hegedűs, subliniind importanța asocațiilor de profil în susținerea comunităților și a culturii maghiare din diaspora.

Dr. Zoltán Ábrám a adresat frumoase cuvinte din partea Societății Maghiare de Cultură din Transilvania, care a salutat inițiativa organizatorilor de a transforma Ars Hungarica într-o tradiție sibiană.

Din partea Asociației HID, cuvântul a fost preluat de unul dintre pilonii de bază ai asociației, cetățean de onoare al Sibiului, artistul Ștefan Orth. Artistul a subliniat importanța diversității culturale într-o uniune care rămâne bogată doar păstrând identitatea fiecărei naționalități. A adus ca exemplu o întâlnire de secol al XVIII-lea dintre baronul Samuel von Brukenthal și groful György Bánffy în care fiecare a vorbit în limba maternă proprie.

Momentul culinar al serii a fost asigurat de pălinca Csípán, vinuri de pe colinele Transilvaniei oferite de producătorul Antal Farkas, sucuri natural pe bază de mere oferite de BioManufactura Máthé din Sibiu, ciocolata artizanală Berry și nelipsitul Kürtös kalács din Secuime.

Duminică, cultura și spiritualitatea au fost îmbinate în cele două lăcașuri de cult unde ceremoniile religioase se desfășoară în limba maghiară. După liturghia reformată prim-preotul bisericii, Sándor Varró a preluat și rolul de gazdă pentru enoriașii deveniți publicul evenimentului de prezentare a orașului Szolnok prin ochii artiștilor orașului. Expoziția și biserica reformată de pe strada Mitropoliei pot fi vizitate până în data de 30 noiembrie cu programare în prealabil la numărul de telefon: 0740.150880.

Vocea actriței Meister Eva a răsunat în decorul baroc al bisericii romano-catolice Sfânta Treime din Piața Mare, după slujba de duminică. O selecție din cele mai frumoase poezii ale literaturii maghiare au alcătuit spectacolul „Psalmus Hungaricus” despre identitatea culturală maghiară.

Iubitorii de muzică clasică alternativă au putut fi martori la cel mai special concert al festivalului, în care operele lui Debussy au fost interpretate la harpă de Razvaljajeva Anasztázia din Rusia, acompaniată de una dintre cele mai cunoscute voci ale jazz-ului contemporan maghiar, Veronika Harcsa. Seara s-a încheiat pe ritmuri de pop-rock eclectic cu formația Térerő, cea mai laureată trupă din Transilvania în anul 2019 la concursurile muzicale.

Luni au debutat, în cadrul festivalului programele dedicate celor mici. Dimineața trupa Halvirág din Gheorgheni a încântat cei peste 50 de copii maghiari din Sibiu cu un superb spectacol despre bine și rău, o poveste de peste 100 de ani scrisă de Elek Benedek. Seara de luni a fost una specială pentru iubitorii de jazz. Fantasticul Viktor Tóth și iubirea vieții sale, saxofonul, au transpus prin imagini și sunet publicul prezent în alte dimensiuni planetare, uneori chiar universale. Publicul prezent în sala Oglinzilor a aplaudat minute în șir presația artistului din Ungaria. Seara a fost încheiată în compania vinificatorului și oenologului József Seprődi care a prezentat opt vinuri de pe valea Târnavelor și a ținut o prezentare școală de degustare.

Marți a fost ziua în care copiii au avut prilejul să se familiarizeze cu unul dintre cele mai interesante instrumente tradiționale, țitera în compania Juliei Bucz din Ungaria. Evenimentul a oferit prilejul președintelui asociației, Levente Serfőző, să mulțumească creatorului popular János Soós cele trei țitere special create de acesta și donate copiilor din Sibiu, în direct printr-o convorbire video. La final Julia Bucz a prezentat un scurt concert și la final toți copii, părinții și bunicii, publicul prezent la eveniment au cântat împreună.

Programul festivalului Ars HUNGARICA continuă la Sibiu cu prezentarea în premieră a filmului Eroi de zi cu zi creat de tineri cineaști din Sibiu, concerte pentru tineret și clasice, prezentare de carte cu istoricul T. Szabó Csaba, vernisajul expoziției 80×80 a lui Zágon Szentes din Cluj. Sâmbătă, 16 noiembrie, se va desfășura Balul Festivalului cu orchestra ansamblului Maros din Tg. Mureș, iar concertul de închidere de duminică seara îl readuce pe impresionantul Barna Pély la Sibiu, pe scena sălii de la Gong.

Program

14 noiembrie – joi
19:00   • Stand up comedy: András Előd & György Botond: Dincolo de vorbe! / Sala Oglinzilor

15 noiembrie – vineri
10:00   • Spectacol pentru copii: János Hajós – Viteazul János Bakarasznyi / Sala Oglinzilor
20:00   • Concert: Teddy Queen (câștigători ai premiului LEMD, 2019) / Atrium

16 noiembrie – sâmbătă
12:00   • Concert pentru copii & familie: Póra Zoli & Stone Hill / Sala Oglinzilor
18:00   • Balul Festivalului cu Ansamblul Maros din Tg. Mureș / Sala Mare Turnișor (str. Livezii 55)
(intrarea: 45 lei / pers. cu rezervarea locurilor. Intrarea include meniul. Sub 14 ani intrarea este liberă, fără meniu.)

17 noiembrie – duminică
11:00   • Concert cameral: Sicambria Quartet (HU) / Galeria Bisericii Reformate
12:30   • Concert cameral: Duo MolTo (HU) / Sala Oglinzilor
14:00   • Vernisaj expoziție: Szentes Zágon – 80×80, vernisează: Emese Molnár – curator, sociolog / Turnul Sfatului
19:00   • Concert de închidere: Pély Barna – Blue Heart (HU) / Teatrul Gong

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*