Pentru a marca importanța tradițiilor din zonă, Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari, ajuns la a XIII-a ediție, va fi organizat de Primaria Comunei Rasinari si Asociatia Turismul Sibian in parteneriat cu Asociatia GAL Marginimea Sibiului, Asociatia Pensiunilor Agroturistice din Rasinari si Asociatia Rasinari Confluente Europene, în perioada 27 – 28 august 2016
Timp de două zile, numeroși artiști și ansambluri folclorice vor urca pe scena festivalului, iar participanții pot gusta produse tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului și pot vizita muzeele deschise pe perioada evenimentului.
Festivalul Brânzei și al Țuicii aflat pe Agenda Culturala a Primariei Rasinari și a Consiliului Judetean Sibiu este organizat în fiecare an pentru a transmite și promova tradițiile din Rășinari, recunoscute și la nivel European prin câștigarea titlului „Mărginimea Sibiului destinație de excelență în turism și gastronomie locală” (2015). Pe parcursul celor două zile de festival, vizitatorii pot gusta produse tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului (brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, sloiul de oaie, bulz ciobănesc, pastramă) și se pot bucura de programul artistic oferit de ansamblurile folclorice și de interpreți de muzică populară. Reprezentativ pentru Festivalul Brânzei și al Țuicii este realizarea „Bulzul Festivalului” care a devenit deja o tradiţie în zonă. Bulzul se face dintr-o cantitate considerabilă de mămăligă, brânză de oaie şi smântână, pregătită de săteni.
Noi obiective turistice
Ca o noutate pentru ediția a XIII- a a festivalului, vor fi deschise pentru participanții și turiștii interesați următoarele obiective turistice: Muzeul Etnografic, Muzeul Episcopiei şi Biserica Sfânta Paraschiva. „Tradițiile ne definesc ca locuitori ai comunei Rășinari, de aceea ne străduim în fiecare an să organizăm cât mai multe evenimente pentru a prezenta particularitățile zonei. Festivalul Brânzei și Țuicii este un eveniment care oferă tuturor șansa să cunoască tradițiile din Rășinari, să viziteze obiectivele turistice, să deguste delicioasele preparate tradiționale, dar și să se bucure de programul artistic oferit de îndrăgiți interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice. Vă așteptăm cu drag la Rășinari”, susține Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari.
Programul Festivalului Brânzei și al Țuicii
Sâmbătă, 27 august
Ora 12.00 Organizarea Seminarului – Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală în Mărginimea Sibiului (pentru perioada 2014-2020);
Ora 13.30 Deschiderea Oficială a Festivalului şi vizitarea standurilor de brânză şi ţuică;
Ora 14.00 Spectacol folcloric „Suita ca la Răşinari ”- Formaţia artistică „Căluşarii” a Căminului Cultural din RĂŞINARI și invtatele lor Florentina Lende și Luminița Maria Dejan;
Ora 14.45 Spectacol folcloric oferit de Formațiile de dansuri populare din: Baia De Fier cu soliștii Ana Măgureanu și Ana Maria Pîrvulescu, Topoloveni Argeș cu soliștii Anamaria Iorgulescu și David Eusebiu și Vaideeni cu soliștii Ana Apostoloiu, Mihaela Crăciunescu și Andreea Balțatu;
Ora 16.15 Recital oferit de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 17.15 Spectacol oferit de Jean Oprișor și tinerii interpreți participanți la Festivalul Concurs Dumitru Giurcă Notar: Valentina Fogoroș, Maria Natalia Rusu, Ioana Roxana Agârbiceanu, Alexandru Urs, Radu Florin Goța, Sergiu Pascalău și Alina Luminița Marin;
Ora 19.00 Grup Folcloric Cetina de Brad Ucea;
Ora 19.30 Spectacol folcloric oferit de Formațiile de dansuri populare din: Poplaca, Pietroasa-Timiș, Jina Și Avrig;
Ora 20.30 Recital oferit de Dinu Iancu Sălăjan cu formația;
Ora 21.30 Foc de tabără cu participarea Grupului de Dansatori Răşinăreni.
Duminică, 28 august
Ora 10.00 Desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor;
Ora 13.30 Pregătirea „Bulzul Festivalului” produs tradiţional pentru degustat din specialitatea festivalului;
Ora 14.30 Spectacol folcloric oferit de Formațiile de dansuri populare din: BĂBENI cu soliștii Dumitru Neagu, Diana Palaloiu și Raluca Stoica, Novaci cu soliștii Cătălin Pilea, Alina și Monica Ursu, Polovraci, Costești De Argeș, Șugag Și Toplița cu soliștii Maria Baci, Georgiana Suciu și Anastasia Marina Ciolioca;
Ora 17.30 Grup Folcloric Junii (coordonat de Cosmin Verde) și interpreții Diana Maria Crețu, Ștefan Ramba, Dan Stroe și Cosmin Prode;
Ora 18.10 Recital oferit de Adina Roșca și Cătălin Doinaș;
Ora 19.00 Spectacol oferit de Codruța Rodean cu formația;
Ora 19.50 Formaţia artistică „Căluşarii” a Căminului Cultural din Răşinari;
Ora 20.30 Recital oferit de Mirela Petrean cu formația;
Ora 21.30 Foc de artificii şi închiderea festivalului