Fenomenul DANA face ravagii în Spania. Gândurile unui sibian blocat în zona Valenciei

De câteva zile, fenomenul extrem numit DANA face ravagii în Spania, în regiunea Valencia. Cetățenii sunt blocați în case, inundațiile au distrus sute de locuințe, iar un număr semnificativ de persoane au decedat.

Ștefana BABA
Fenomen DANA, Valencia, inundații

Sursa foto: Adi

Cum se formează fenomenul DANA?

DANA este un fenomen meteorologic extrem provocat de combinația dintre masa de aer rece din atmosferă și de temperaturile calde. Când aerul rece se întâlnește cu apa caldă a Mediteranei, aerul cald se ridică rapid și formează nori denși, încărcați cu apă. Potrivit specialiștilor, acest fenomen poate provoca grindină de mari dimensiuni și chiar tornade, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Valencia. Zonele cele mai predispuse sunt estul și sudul Spaniei, din cauza localizării între Oceanul Atlantic și Marea Mediterană.

Fenomen DANA, Valencia, inundații

Sursa foto: Adi

Sibian blocat în mijlocul fenomenului DANA

Adi Moțoc este un sibian stabilit în Spania, acolo unde a decis să locuiască în urmă cu mulți ani. De săptămâna trecută trăiește un calvar sub amenințarea inundațiilor cauzate de DANA. „La noi NU prea e bine, suntem într-o zonă la Nord de Comunidad Valenciana, nu a fost rău de tot la începutul săptămânii trecute când a făcut ravagii în zona Valenciei capitală, dar de joi situația și în satul nostru s‐a înrăutățit și întețit de ploi torențiale cu ploi normale non-stop. De joi seară ne-au izolat în sat”, a spus sibianul. Localitatea în care locuiește Adi, la fel ca încă zeci de sate, este complet izolată din cauza șoselelor distruse de ape. Căile de acces au fost luate de puterea furioasă a apelor care coboară din zonele de deal și de munte. „La câteva zeci de kilometri distanță de noi avem un munte ca Păltinișul, de aproximativ 1200 de metri altitudine, acolo se adună un volum foarte mare de apă care ajunge până în zona în care locuiesc. Se formează viituri care rad mai totul din cale”, a mai adăugat Adi Moțoc.

Dintr-o comunitate de 2900 de persoane, aproximativ 90 sunt români. Aceștia s-au mobilizat rapid și s-au unit pentru a facilita accesul în sat, dar și pentru a ajuta persoanele vulnerabile blocate în locuințe. „Eu sunt interesat, ca și ceilalți, să putem ieși din sat și să revenim la viața dinainte de Taifunul DANA. Încercăm să curățăm străzile sau să ajungem la case cu bătrâni să-i ajutăm, dar ploile nu cedează și practic nu putem face prea multe, așteptăm echipe profesioniste care să ne ofere ajutor, dar ele nu pot ajunge la noi deocamdată”, a precizat sibianul cu spirit civic.

Fenomen DANA, Valencia, inundații

Sursa foto: Adi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*