Femeie şantajată cu informații de natură sexuală

Polițiștii din Agnita au reținut ieri un localnic în vârstă de 49 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Bărbatul este bănuit că, în perioada martie – aprilie a.c., ar fi amenințat o femeie din aceeași localitate că îi va dezvălui soțului acesteia faptul că au întreținut relații sexuale dacă femeia nu-i va returna o sumă de bani pe care, împreună cu soțul, o împrumutaseră de la presupusul autor.

Polițiștii au desfășurat ieri o percheziție la domiciliul bărbatului, în orașul Agnita, ocazie cu care au fost ridicate mai multe medii de stocare.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Acțiunile polițiștilor derulate în această cauză penală au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub coordonarea Parchetului  de pe lângă Judecătoria Agnita.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*