Polițiștii rutieri intervin la un accident deosebit de grav, produs pe strada De Mijloc, în Săcel.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că o localnică în vârstă de 73 de ani, în timp ce se afla pe carosabil, a fost lovită de o autoutilitară, al cărei conducător auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Cristian, efectua manevra de mers cu spatele, fără să o observe pe femeie.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență la locul accidentului.
Din păcate, victima, aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelelor de resuscitare astfel medicul de la fața locului a declarat decesul.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui accident.