Femeie accidentată pe trecere, pe Calea Poplăcii

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe Calea Poplăcii din municipiul Sibiu. O femeie care traversa regulamentar pe trecere a fost lovită de un autoturism.

Foto: Arhivă

„În timp ce conducea un autoturism pe Calea Poplăcii spre strada Maramureșului, un sibian în vârstă de 42 de ani nu a acordat prioritate și a acroșat o femeie în vârstă de 67 de ani, din Sibiu, angajată în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni”, a explicat Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului a ajuns de urgență un echipaj SMURD cu medic, pentru a acorda primul ajutor pietonului accidentat. „Femeia în vârstă de 67 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, aceasta suferind un traumatism cranian.
Este transportată la UPU Sibiu, conștientă”, spune Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*