Feeric Hub devine scena de lansare pentru studenți din întreaga lume. Începe Feeric Fashion Week

După 14 ani în care Feeric Fashion Week a oferit pasarela celei mai creative săptămâni ale modei din lume multor designeri renumiți sau unor talente emergente, săptămâna modei de la Sibiu face un pas înainte, spre o sustenabilitate crescută în moda internațională.

Foto: organizatori

Fast-fashion-ul a schimbat radical înfățișarea acestui domeniu iar reîntoarcerea la educație, într-un mod corect și sustenabil este pasul necesar pentru a păstra standardele în modă. Din cele peste 200 de universități contactate, în cadrul proiectului Feeric Hub, peste 30 au răspuns favorabil încă de la prima ediție, urmând să fie prezente Universități din Europa Centrală și de Est, din Balcani, Asia Centrală și Africa de Nord.

Tot pentru a încuraja sustenabilitatea în lumea modei, Feeric Fashion Week este prima săptămână a modei din lume care se alătură inițiativei #FurFree #FărăBlănuri inițiată de organizația Humane Society International.

Peste 1.7 milioane de persoane au semnat petiția înaintată Comisiei Europene pentru a pune în discuție interzicerea fermelor de blănuri de pe teritoriul Europei. Branduri de renume mondial s-au alăturat acestei mișcări: Dolce&Gabanna, Prada, Furla, Versace, Gucci, și multe altele peste 1500 în total. Și brandul Hooldra, lansat tot la Feeric Fashion Week, s-a alăturat acestei inițiative sociale.

Cea de-a 15-a ediție a săptămânii modei de la Sibiu se deschide cu o petrecere de bun venit, găzduită de Landiana, vicepreședintele Feeric Fashion Week, la Versailles by Buonavista, miercuri, de la ora 19.

Prezentările individuale din cadrul celei de-a 15-a ediții a Feeric Fashion Week vor începe joi, la ora 13, în Feeric Venue, la Cine Gold. Studenții Colegiului de Design din Arad, Facultății de Arte a Universității Oradea, cei de la New Bulgarian University și cei ai Facultății de Arte Aplicate din Helwan, Egipt, vor deschide prezentările individuale cu colecțiile studiate și pregătite în clase. Apoi, de la ora 15, studenți ai Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara vor prezenta o colecție de 29 de piese într-un decor total atipic, într-un labirint de scări la Promenada Sibiu.

Dintr-un decor geometric, prezentările se mută apoi într-un spațiu industrial extrem de creativ la The Festival Lake, lângă Lacul lui Binder. Publicul și invitații din străinătate vor putea vedea acolo colecțiile create de Sophia Katsimicha venită de la Athens Fashion Club și de Idea Moda din Bulgaria. Prima zi a prezentărilor individuale se va încheia într-un alt spațiu complet atipic, în stația de sortare Prodial din colonia Tălmaciu. Printre utilaje industriale și tone de pietriș și materiale vor defila creațiile studenților Universității de Arte din Belgrad.

Vineri, alte trei universități vor deschide ziua în Feeric Venue, unde vor putea fi admirate piesele realizate de studenți din Polonia, Macedonia și Georgia. Promenada Sibiu va prezenta apoi, de la ora 15, în parcarea de la ultimul etaj al mall-ului noua colecție Synergia, o colecție plină de culoare și personalitate. La ora 17, brandul Hooldra îi readuce pe spectatori în curtea The Festival Lake, într-un decor luxuriant cu accente industriale, potrivit conceptului de upcycling pe care Hooldra îl transmite prin îmbrăcămintea pe care o produce. Ziua se încheie în paradis, sub umbra munților Fărăgaș. Într-un decor ecvestru, printre cai de rasă, Feeric Fashion Week prezintă colecția Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, la Colț de Rai.

În ultima zi a spectacolelor de modă, studenții de la UNARTE București vor prezenta cea mai mare colecție colectivă, de 40 de piese, în decorul geometric al fabricii Boromir. Prezentarea va începe la ora 13. De la ora 15 ne întoarcem în trecut, la Urzeala Vremurilor. Evenimentul este o călătorie manifest, pe urmele patrimoniului textil din Țara Făgărașilor și va avea loc la Cine Gold Sibiu. Ultima prezentare individuală a acestei ediții va avea loc de la ora 17 pe pietonala care leagă curtea Muzeului Brukenthal de hotelul Împăratul Romanilor. Publicul va putea vedea aici colecția colectivă realizată de studenții Facultății UFEG din Ucraina. Ca în fiecare an, Gala Feeric va trage cortina peste Feeric Fashion Week. Piața Huet va fi gazdă pentru colecțiile semnate de Georgia Chioni de la Athens Fashion Club, Kimono & Me, La blouse Roumaine, Bujra Al Hajar, și de studenții Facultății de Tehnologie Textilă ai universității din Zagreb și de la Academia de Muzică și Arte Plastice din Chișinău. Evenimentul de gală va începe la ora 21.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*