Centrul Creației Junii Sibiului ne amintește, cu ocazia zilei Mondiale a Apei, că apa e simbol al materiei prime și al vieții, element central al credințelor și practicilor tradiționale ale poporului român.
FOTO: Centrul Creației Junii Sibiului
Lângă ape și-au întemeiat oamenii satele, au săpat fântâni în ogradă sau la răscruce de drumuri, pentru ca apa să nu le lipsească nici lor, nici animalelor.
Odinioară, ziua începea și se sfârșea la izvor, de unde fetele și femeile aduceau apă proaspătă, în vase purtate pe cap sau în mâini; și tot lângă izvor se țeseau povești de dragoste, căci potolirea setei la fântână sau la izvor e simbol al dragostei împărtășite.
În râuri se limpezeau lâna și pânza, iar apa de ploaie era folosită de fete pentru a avea un păr frumos. Și din bătrâni se știe că pruncul nou-născut se scăldă în apă, cu busuioc, bănuți din argint, lemnul Domnului și câteva picături de agheasmă.
De Sf. Ion, tinerii din Tălmăcel sunt scufundați în apă pentru un an mai bun, iar în ajun de Sf. Ilie, feciorii din Agârbiciu prindeau fetele și le „muiau” bine în pârâu.
În Cârța, oamenii ies la poartă cu găleți pline cu apă pentru a uda secerătorii care se întorc în sat cu buzduganul de spice de grâu. Iar când e timp secetos, copiii invocă ploaia, iar rugăciuni sunt înălțate către Sf. Ilie pentru a uda pământul.
