FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României | VIDEO rezumat și declarații Alexandru Pelici

După FC Voluntari, deținătoarea Cupei României și a Supercupei, FC Hermannstadt a mai eliminat o grupare din Liga 1 în competiția KO. Echipa sibiană a obținut calificarea în sferturile de finală după ce a învins-o cu scorul de 2-0 (0-0) pe Juventus București.

Scorul a fost deschis prin autogolul lui Morariu, fundașul reluând în propria poartă, cu capul, un balon centrat de Mihai Stancu (min. 60). Şapte minute mai târziu Daniel Tătar a majorat diferența cu un șut din afara careului mare.

Pentru FC Hermannstadt au evoluat Horațiu Moldovan – Mihai Stancu, Cătălin Pîrvulescu, Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Răzvan Dâlbea (Robert Boboc – min. 76), Radu Necșulescu – Sabin Lupu (Andrei Hergheligiu – min. 54), Bogdan Rusu, Iulian Popa – Adrian Cârstean (Alexandru Neacșa – min. 63).

Următorul meci al echipei FC Hermannstadt e programat duminică, 3 decembrie, de la ora 12:00, pe stadionul din Buftea cu CS Baloteşti. Partida contează pentru etapa a XX-a a Ligii 2, prima din retur. FC Hermannstadt a încheiat turul pe primul loc, cu 44 de puncte, în vreme ce CS Balotești se situează pe locul 18, având 17 puncte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*