Echipa sibiană a terminat la egalitate meciul susținut astăzi, la Călărași, cu echipa locală Dunărea, liderul clasamentului Ligii 2. Partida, desfășurată pe un teren înghețat, a contat pentru etapa a XXII-a, prima din acest an.
FC Hermannstadt ar fi putut deschide scorul în minutul 18, când Bogdan Rusu a beneficiat de un penalty obținut de căpitanul Răzvan Dâlbea, dar golgeterul echipei sibiene a șutat, de la punctul cu var, pe lângă bară.
Antrenorii Alexandru Pelici, Eugen Beza și Florin Berța au folosit următoarea formulă de echipă: Cătălin Căbuz – Alexandru Coman, Radu Crișan, Ionuț Stoica, Mihai Stancu – Răzvan Dâlbea (cpt.), Robert Boboc – Daniel Tătar (Andrei Hergheligiu, min. 89), Bogdan Rusu, Alexandru Curtean (Cristian Danci, min. 90+2) – Ștefan Blănaru (Petrișor Petrescu, min. 79).
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt se menține pe locul 2 în clasament, cu 49 de puncte, unul mai puțin decât Dunărea Călărași și 4 mai mult decât ocupanta locului 3 – Chindia Târgoviște.
FC Hermannstadt joacă, miercuri, 28 februarie, de la ora 18:30, pe teren propriu, cu vicecampioana FCSB, în sferturile de finală ale Cupei României. Partida este prima care se va disputa în nocturnă pe Stadionul Municipal.
În campionat, sibienii ar fi trebuit să primească vizita echipei Olimpia Satu Mare, în etapa a XXIII-a. Cum sătmărenii s-au retras din campionat în această iarnă, FC Hermannstadt va câștiga meciul respectiv cu 3-0, la ”masa verde”.