Academica Clinceni a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 0-0, ieri, pe teren propriu, la Călăraşi, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal.
Academica a avut un gol marcat de bulgarul Ţvetelin Ciunciukov, anulat în mod eronat, în min. 39, pentru o presupusă poziţie de ofsaid.
Portarul Octavian Vâlceanu, care a ajuns 11 meciuri fără gol primit, s-a opus în mai multe rânduri golului în acest meci, la ocaziile lui Bright Addae (6), Andrei Sîntean (29, 36), Răzvan Dîlbea (37) şi Baba Alhassan (90+3).
Meciul a consemnat debutul lui Liviu Ciobotariu ca antrenor al echipei sibiene.
Academica a ajuns la patru etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi un eşec. Nici FC Hermannstadt nu a mai câştigat de patru etape (două egaluri, două eşecuri).
FC Academica Clinceni – AFC Hermannstadt 0-0, Stadion ”Ion Comşa” – Călăraşi
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observator CCA: Florin Hîncu (Braşov)