FC Hermannstadt reia pregătirile pe 27 iunie, sub comanda noului antrenor

Noul antrenor principal al echipei locale de fotbal, Alexandru Pelici,  va fi prezent la primul antrenament, programat pentru marți, 27 iunie.

După o vacanță de trei săptămâni, fotbaliștii sibieni revin la antrenamente. FC Hermannstadt începe pregătirile pentru primul său sezon în Liga a II – a marți, 27 iunie. Sub comanda noului antrenor principal, Alexandru Pelici, ajutat de „secunzii” Eugen Beza și Florin Berța (antrenor cu portarii), jucătorii vor efectua un prim antrenament pe terenul sintetic din imediata vecinătate a Stadionului Municipal, de la ora 18.00.

Duminică, 2 iulie, FC Hermannstadt va pleca într-un cantonament centralizat la Săcele, în județul Brașov. Până atunci, fotbaliștii sibieni vor efectua vizita medicală. Tot până la plecarea în stagiul de pregătire din localitatea brașoveană, lotul va fi completat cu mai mulți jucători care vor fi prezentați la momentul oportun.

„Venim după a doua promovare consecutivă și începem pregătirile cu un moral foarte bun. Aducerea domnului antrenor Pelici este un pas important făcut de această echipă tânără, care a reușit, de la înființare, din 2015, să ajungă din Liga a IV-a, în Liga a II-a. Avem conturat foarte bine proiectul pentru noua ediție de campionat. Băieții sunt dornici să înceapă treaba și sunt convins că, după o pregătire foarte bună, în vară, va urma un sezon la fel de bun ca precedentele. Îi urăm succes domnului Pelici și colaboratorilor săi din staff-ul tehnic, tuturor jucătorilor, iar suporterilor le transmitem că vom face tot ce ne stă în putință să nu îi dezamăgim”, a declarat președintele clubului sibian, Teodor Birț.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*