FC Hermannstadt reia pregătirile pe 18 iunie. PROMISIUNEA lui Birț pentru suporteri

După o vacanță de două săptămâni, componenții lotului echipei sibiene se vor reuni luni, 18 iunie, la Stadionul Municipal. Promovată în Liga 1, la finalul sezonului precedent, FC Hermannstadt are la dispoziție aproximativ o lună înaintea pentru pregătirea pentru noua ediție de campionat, care va debuta pe 21 iulie.

La reluarea pregătirilor nu vor mai fi prezenți Sabin Lupu și Mihai Stancu. Celui de-al doilea i-a expirat împrumutul de la Gaz Metan. În schimb, vor fi prezenți mai mulți jucători care vor susține probe de joc.

”Reluarea pregătirilor este fixată pentru data de 18 iunie. Până în momentul de față am renunțat la doi jucători, Sabin Lupu și Mihai Stancu. Le mulțumim pentru serviciile aduse echipei noastre în sezonul recent încheiat și le dorim multă baftă în viitor. Vom încerca, în cel mai scurt timp, să completăm lotul cu 6-7 jucători, pentru a face față rigorilor Ligii 1”, a declarat președintele clubului sibian, Teodor Birț.

După o săptămână de reacomodare la efort, timp în care va fi efectuată și vizita medicală, fotbaliștii sibieni vor pleca într-un cantonament de 14 zile în Slovenia, unde vor susține mai multe meciuri de verificare. La revenirea în țară, FC Hermannstadt va mai susține un amical, după care va avea loc prezentarea oficială a lotului pentru ediția de campionat 2018/2019.

În altă ordine de idei, FC Hermannstadt va debuta în sezonul viitor pe Stadionul Municipal, dă asigurări președintele echipei sibiene, deși lucrările la arena din Parcul Sub Arini sunt în plină desfășurare. ”Vom juca acasă, pentru că sibienii merită să vadă fotbal de cel mai înalt nivel aici, pe Stadionul Municipal. Într-o primă fază, spectatorii vor avea la dispoziție locurile de la tribuna I, cea acoperită. Lucrările la arenă vor continua pe tot parcursul verii”, a mai declarat Teodor Birț.

3 Comments

  1. Și ce jucători veți mai aduce???

  2. De fotbal…

  3. Bai otzet says:

    De fotbal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*