FC Hermannstadt a făcut un pas important spre rămânerea pe prima scenă a fotbalului românesc, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-0 (0-0), aseară, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, în prima manşă a barajului pentru Liga I.
Sibienii s-au impus prin două goluri marcate în două minute, de Petrişor Petrescu (79), cu un şut de la circa 25 de metri, pe contraatac, şi de congolezul Juvhel Tsoumou (80), după o eroare a fundaşului Ionuţ Ursu.
”U”, care a terminat sezonul pe locul al treilea în liga secundă, şi-a creat situaţii de gol prin Dorin Goga (14, 25, 54) şi Nicolae Pîrvulescu (46), în timp ce sibienii au ratat prin Tsoumou (10, 66), Daniel Tătar (28, bară), Sergiu Popovici (73).
Oaspeţii, care au încheiat play-out-ul în Liga I pe antepenultimul loc, puteau primi un penalty în min. 36, la o intervenţie ratată a portarului Cosmin Dur-Bozoancă.
Meciul s-a disputat în faţa a 25.664 spectatori, iar pe final a fost întrerupt câteva minute, după ce un spectator a pătruns pe teren. În minutul 88, un fan dinspre Peluza 2 a pătruns pe teren și a alergat fără să fie urmărit de cineva până în dreptul Peluzei 1, acolo unde a fost prins de un steward și „înghesuit” de un jandarm. Ultrașii din peluză au reacționat rapid și au pătruns pe pista de atletism, iar în momentul în care jandarmii încercau să restabilească ordinea unul dintre ei a fost lovit de un scaun în cap și a fost transportat la Urgențe.
Meciul retur va avea loc miercuri, 12 iunie, la Sibiu, de la ora 18:00.
Inca nu-i sigur. Sibienii trebuie sa faca un meci bun si in returul care se joaca miercuri la Sibiu. Speram sa fie bine. Mult succes.Sper ca barem acum primaria sa faca un efort si sa ajute echipa sibiana sa poata juca meciurile de fotbal pe teren propriu.