FC Hermannstadt joacă, mâine, la Mediaș, pentru calificarea în finala Cupei României

Echipa sibiană dispută, mâine seară, de la ora 20.00, la Mediaș, returul cu Gaz Metan, în semifinalele Cupei României.

În prima manșă, pe Stadionul Municipal, FC Hermannstadt a câștigat cu 1-0 prin golul lui Bogdan Rusu.

Alexandru Pelici, antrenorul principal al sibienilor, consideră că șansele la calificarea în fiala de pe Arena Națională din Capitală sunt în continuare egale. Pelici consideră că pentru fiecare sibian șansa de a ajunge în ultimul act al acestei competiții poate fi o șansă unică în viață. „Suntem în fața unui meci care ne-ar putea da șansa de a juca o finală de Cupa României, o finală care ar fi încununarea a tot ceea ce s-a petrecut anul acesta la Sibiu. E o șansă mare pentru fiecare dintre noi, antrenori, jucători, toată lumea care lucrează în cadrul acestui club și fiecare suporter al nostru să ajungem să jucăm o finală de Cupă. E posibil ca acest lucru să se întâmple o dată-n viața fiecăruia. Trebuie să fim conștienți de această șansă și să încercăm să profităm de ea. Sunt convins că același lucru îl gândesc și cei de la Mediaș. Va fi un meci dificil, la finalul căruia fiecare își dorește să facă pasul spre finala de pe „Arena Națională”. La fel cum am spus-o și după meciul din tur, șansele sunt de 50/50. Plecăm cu avantajul golului marcat acasă. Nu avem probleme de lot. Sperăm să ne bucurăm, mâine seară, de o calificare în finala Cupei României. (…) Nu ne temem de nimic. Sunt niște emoții speciale, pentru că nu am ajuns niciodată atât de departe în Cupa României. Nu avem de ce să ne temem deoarece ne-am depășit de mult obiectivul. Ne dorim foarte mult să înscriem la Mediaș, pentru că un gol dat acolo ar valora foarte mult pentru noi. Mergem la Mediaș să ne calificăm. Ne dorim să ajungem în finală”, a spus Pelici, într-o conferință de presă.

Tehnicianul sibian are cuvinte de laudă la adresa adversarului de mâine: „Gaz Metan, după meciul cu noi, din tur, a făcut meciuri bune, a câștigat cu Juventus și Botoșani în campionat, a făcut un joc bun și cu Dinamo, chiar dacă l-a pierdut. Medieșenii au făcut jocuri bune, au marcat multe goluri. Gazul Metan are jucători cu calitate, dar suntem deciși să mergem la Mediaș și să speculăm fiecare slăbiciune a lor. Va fi un meci interesant”.

Mijlocașul Alex Curtean revine la Mediaș, dar din postura de adversar de data aceasta. „Nu sunt emoționat, nu are legătură acest meci cu faptul că am jucat la Gaz Metan. Sunt jucător profesionist, am evoluat la mai multe echipe… Este important acest joc, e o semifinală de Cupa României. Îmi doresc să joc cât mai bine și să ne calificăm. Cred că asta trebuie să aibă în vedere fiecare dintre noi. Pericolul poate veni de la câțiva jucători transferați în iarnă, pe care nu am apucat să îi cunosc foarte mult, dar în general echipa din Mediaș arată mai bine decât anul trecut. Va fi un meci greu, dar mergem la Mediaș să ne calificăm”, a spus Curtean, care s-a transferat în iarnă la FC Hermannstadt de la Gaz Metan.

Mihai Stancu este un alt jucător care a evoluat în trecut la Mediaș. Fundașul este împrumutat de Gaz Metan la Sibiu, în acest sezon. „Va fi un meci foarte dificil, un meci cu o încărcătură extraordinară. Suntem în fața unui moment istoric, atât pentru echipă, cât și pentru oraș. Vom face tot posibilul să dăm sută la sută pe teren și să ne calificăm”, a spus Stancu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*