Imediat după meciul cu Academica Clinceni, oficialii, antrenorii și jucătorii echipei sibiene vor participa la inaugurarea Fan Club-ului FC Hermannstadt, aflat pe str. Dorului nr. 20.
Liderul clasamentului Ligii 2 primește vizita ocupantei locului 4 după 16 etape, Academica Clinceni. Partida va avea loc duminică, 12 noiembrie, de la ora 14.00, pe Stadionul Municipal Sibiu.
„Ne așteaptă un nou meci dificil, pe teren propriu, cu o echipă care are în componență jucători valoroși. Academica n-a mai pierdut de trei meciuri și sunt convins că vor face tot posibilul pentru a prelungi seria pozitivă. Îl felicit pe Erik Lincar pentru treaba bună pe care a făcut-o la Clinceni. Suntem pregătiți să obținem o nouă victorie, care să ne consolideze locul în fotoliul de lider. Sperăm ca vremea să țină cu noi și să avem alături de noi cel puțin la fel de mulți suporteri ca și la jocurile precedente de pe teren propriu”, a declarat antrenorul principal al FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.
Din lotul echipei sibiene pentru meciul cu Academica lipsesc portarul Cătălin Căbuz și căpitanul Răzvan Dâlbea. Primul este la lotul național de tineret, în vreme ce Dâlbea e accidentat.
„Horațiu Moldovan a suplinit cu brio absența lui Cătălin Căbuz, care e la lotul de tineret. S-a descurcat bine la Metaloglobus, unde a avut o intervenție foarte bună la 0-0. Sperăm să prindă și mâine o zi bună”, a spus antrenorul cu portarii, Florin Berța.