Biletele puse în vânzare pentru meciul de duminică 22 ianuarie, ora 20,45, dintre FC Hermannstadt și FCSB, din cadrul etapei a 22-a a SuperLigii României la fotbal, au fost epuizate în doar 2 ore! Interesul în jurul acestei partide se dovedește enorm. Prețul tichetelor vândute online este 50 lei la peluze, 90 lei la tribunele 1 și 2 și 500 lei la loje. Biletele au fost vândute AICI
„Primul meci oficial din acest an, un nou prilej de a face atmosferă pe municipalul sibian! E încă o ocazie să reconfirmăm ÎMPREUNĂ că ACASĂ NU NE BATE NIMENI! Cu FCSB umplem Stadionul Municipal din Sibiu! Totul pentru echipa sibienilor! Sibiul are fotbal! Sibiul are FCH!“, îndeamnă fanii clubul sibian.
A.F.C. Hermannstadt reamintește regulamentul pentru accesul special la meciuri în sezonul 2022-2023. „Persoanele cu handicap accentuat, persoanele cu handicap grav, asistenții personali sau însoțitorii acestora, precum și asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile (pe regula primul venit/ primul servit cu prioritate pentru persoanele cu handicap grav care necesită însoțitor) la partidele organizate de către AFC Hermannstadt pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Pentru completarea informațiilor necesare emiterii biletelor, vă rugăm să ne transmiteți până în data de 20.01.2023, ora 12:00, următoarele documente pe adresa de e-mail ticketing@fchermannstadt.ro :
- Copie CI persoana cu handicap;
- Copie Certificat încadrare grad de handicap;
- Copie CI persoana însoțitoare (unde este cazul);
- Nr înmatriculare auto pentru persoana care solicita parking
Persoanele care au trimis deja documentele sunt rugate sa menționeze doar nume, prenume, adresa de mail si număr de telefon.
În rest, accesul pe Stadionul Municipal Sibiu, inclusiv al copiilor (indiferent de vârstă), se va realiza doar în baza unui bilet/ abonament valabil.
Vă rugăm să păstrați biletul/ abonamentul pe durata întregii partide pentru a putea valida locul pentru care ați optat“, transmite FC Hermannstadt.
Victorii cu liderul și cu campioana!
FC Hermannstadt a încheiat en-fanfare evoluțiile din 2023, după acel 4-0 cu Farul, reușind victoria cu 1-0 pe terenul campioanei CFR Cluj. Din păcate, imediat după intrarea în vacanță, FRF a anunțat o decizie cruntă pentru echipa sibiană: 9 puncte penalizare, pentru datorii financiare mai vechi. Decizia a fost contestată, însă până la judecarea cauzei FC Hermannstadt a coborât pe locul 9, la 8 puncte de play-off.