FC Hermannstadt a răpus liderul, la Mediaș

Pe o vreme câinească, la 4 grade Celsius și ploaie sâcâitoare, FC Hermannstadt a învins Petrolul Ploiești, în această seară, la Mediaș, cu 1-0 (0-0), într-un meci contând pentru runda a 15-a a Ligii a 2-a la fotbal.

Finul Măldărășanu l-a învins azi pe nașul Nae Constantin (foto: facebook/FCH)

Cele mai valoroase echipe ale ligii secunde și-au ținut baionetele în teacă pe parcursul primei reprize. S-au angrenat într-un meci de uzură, în încercarea de a face o bună posesie și a controla mijlocul terenului. Sensibil mai bine s-au descurcat ploieștenii, însă o circulație mai bună a balonului, în regim de viteză, au reușit elevii lui Măldărășanu, care au avut și două jumătăți de ocazie de a deschide scorul, prin Sîntean (‘13) și Oroian (‘41), șuturile lor fiind scoase fără multe probleme de Avram, portarul oaspeților.

Golul victoriei

La reluare, Năstăsie (‘50) l-a „verificat“ și el pe Avram cu un șut care a căzut fix în fața acestuia, însă goalkeeperul liderului a respins cu pieptul în corner.

Măldărășanu a mutat în atac, în minutul 66, iar o incursiune pe stânga a lui Opruț, patru minute mai târziu, s-a soldat cu gol. Tânărul nostru internațional l-a surprins la colțul scurt pe Avram, care a respins disperat, nou intratul Plazonja, bine plasat, a retrimis în fața porții goale, de unde Balaure a trimis în plasă, pentru cel de-al 7-lea său punct reușit sub culorile FCH.

Fotbal cu spectatori

Micuța galerie sibiană a fost și de această dată la înălțime. Deși accesul spectatorilor pe stadion a fost interzis la acest meci, cei câțiva temerari aflați în preajma stadionului și-au făcut auzite încurajările pe tot parcursul întâlnirii. Pesemne au făcut repetiții pentru meciul următor, întrucât chiar astăzi Ministerul Sportului a anunțat că ultimele etape din 2021 din fotbalul românesc se vor disputa cu permisiunea accesului spectatorilor. Vor putea intra pe stadioane doar persoanele care dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, în limita a 30 la sută din capacitatea totală a stadioanelor.

FC Hermannstadt: V. Muțiu – A. Pantea, I. Stoica, F. Bejan, R. Opruț – Mino Sota, S. Balaure (83’ Buzan), P. Petrescu, I. Năstăsie (’81 Alhassan) – A. Oroian (81’ Bucuroiu), A. Sîntean (66’ Plazonja).

Declarații după meci:

 

Rezumat:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*