Sâmbătă seara a fost un moment mult așteptat de toți cei care fac parte din echipa FC Hermannstadt, dar și pentru suporterii sibieni. Echipa sibiană a fost premiată pentru promovarea în Liga a II-a a fotbalului românesc.
FC Hermannstadt și-a realizat obiectivul propus și a devenit campioană Ligii a III-a pentru seria din care a făcut parte. Clipe de bucurie pentru tot staff-ul echipei, pentru cei peste 3.000 suporteri prezenți, dar și pentru fotbalul sibian. Încet, încet, la Sibiu se construiește o echipă de viitor și cu perspective reale. Trofeul de campioană a fost înmânat echipei sibiene de Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al Federaţiei Române de Fotbal, present la Sibiu pentru a-l suplini pe președintele Răzvan Burleanu, anunțat inițial.
Miza meciului, în plan second
FC Hermannstadt a terminat la egalitate partida cu CS Unirea Jucu, 2 – 2 (0-1), desfășurată, sîmbătă seara, acasă, pe stadionul municipal. Pentru echipa sibiană au inscris Neacșa Alex – min. 66 și Dâlbea Răzvan – min. 73. Tehnicianul grupării din Sibiu – Eugen Beza a trimis în teren următoarea formație: Voicilă L. – Străulea A. (Chifu C. – min. 64), Pîrvulescu C., Crișan R., Tătar D., Dâlbea R. – cpt., Bratima I. (Petrescu P. – min. 52), Criștiu R., Necșulescu R. (Oiță G. – min. 90), Neacșa A. și Fotescu A (Moldovan A. – min. 83). Rezerve: Ciorgovean D. – Oiță G., Bratu R., Chifu C., Petrescu P., Unguru D. și Moldovan A.
În penultima etapă din această competiție, ce se va disputa sâmbătă, 20 mai, de la ora 18:00, FC Hermannstadt va juca pe terenul celor de la AFC Comuna Recea.
Cupa municipiului Sibiu la minifotbal
Competiția se va desfășura în perioada 17 – 18 iunie 2017 și a ajuns la ediția a IV-a. Conducerea clubului FC Hermannstadt organizează și în acest an, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, cea de-a IV – a ediţie a acestei competiţii, care va aduna 32 de echipe din partea instituţiilor şi serviciilor publice din Sibiu, precum şi din partea societăţilor comerciale şi companiile multinaţionale. Cupa Municipiului Sibiu la Minifotbal este o competiţie internaţională de tradiţie în peisajul sibian, se desfăşoară sub egida Federaţiei de Minifotbal din România şi respectă regulamentul de joc al acesteia. La fel ca şi în anii precedenţi, cele 32 de echipe participante vor fi împărţite în 8 grupe şi vor disputa calificarea în fazele eliminatorii în data de 17 iunie începând cu ora 09:00. În 18 iunie se vor disputa fazele eliminatorii la care participă primele echipe din fiecare grupă. Înscrierile se fac începând cu data de 29 mai până în 9 iunie.
Înscrierea la competiţie se va face în ordinea cererilor primite. Documentele necesare sunt:
– cererea de înscriere și tabel cu jucătorii şi viza medicală (se acceptă viza medicală individuală sau de grup). Documentele se vor transmite pe adresa de e-mail: fchermannstadt@yahoo.com. Înscrierea este gratuită, iar intrarea liberă.
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit pentru echipa ta până în 25 mai. E foarte simplu:descărcați și tipăriți formularul atașat acestei postări; completați cu datele dumneavoastră cererea privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor; depuneti formularul completat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu (Sibiu, str.Calea Dumbrăvii, nr. 17) sau trimeți prin Poșta Română, cu scrisoare recomandată, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu. Persoanele fizice au posibilitatea să direcționeze doi la sută (2%) din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către o entitate nonprofit. Fiecare poate contribui pentru susținerea activităților echipei în vederea îndeplinirii obiectivului propus. Pentru mai multe informații: e-mail: fchermannstadt@yahoo.com sau telefon 0744/638549 sau 0745/175685.