„A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare în etapa cu nr. 2 din Superliga 1, împotriva celor de la Chindia Târgoviște. Va fi o confruntare între două echipe care se cunosc încă de când ambele evoluau în Liga 2. În 2018, pe 13 mai, un rezultat de egalitate (1-1) asigura promovarea istorică în Liga 1 pentru sibieni. Un sezon mai târziu, aveau să ajungă și dâmbovițenii în primul eșalon fotbalistic din România.
Cele două grupări s-au întâlnit până acum de 11 ori în toate competițiile, bilanțul fiind favorabil FCH, cu 5 victorii, în timp ce Chindia a reușit să câștige două partide, iar alte 4 meciuri s-au terminat la egalitate. În prima etapă din Superliga 1, A.F.C.Hermannstadt a învins pe teren propriu cu 3-0 pe cei de la C.S.Mioveni, în timp ce Chindia Târgoviște a pierdut la limită în deplasare, 2-3, cu F.C.Botoșani.
,,Venim după un meci bun, un debut cu dreptul. Ne-am dorit cele trei puncte pentru a avea un moral bun în acest început de campionat. Vom întâlni Chindia Târgoviște. Îl felicit pe Adi Mihalcea, fiindcă datorită parcursului bun pe care l-a avut cu Unirea Slobozia a ajuns la Chindia Târgoviște, în Liga 1. Sezonul trecut am avut o luptă dură, dar acum este cu totul altceva. Am văzut meciul lor cu Botoșani, au încercat să joace fotbal, destul de ofensiv. Au plecat cu un handicap, acel 0-1 cu un penalty în primele minute. Au avut posibilitatea să conducă imediat după egalare și au avut șansa să facă și 3-3 după ce au redus de la 3-1. Au jucători de calitate, nu va fi un meci deloc ușor, Plecăm cu încredere și ne dorim să scoatem maxim de la acest joc. Mă bucur să aflu că vom avea un grup de suporteri în tribună, pe stadionul din Ploiești. Știu că este un efort mare pentru cei care vin după noi în deplasări. Au fost utili și în Liga 2, s-au făcut auziți. Noi ne dorim ca prin rezultate pozitive să-i atragem în număr cât mai mare alături de noi și acasă și în deplasare.”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt
Din lotul sibienilor, atacantul Ioan Hora este incert. Chindia Târgoviște vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc luni, 25 iulie 2022, ora 18:30, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.“, a transmis AFC Hermannstadt, într-un comunicat de presă.