Echipa sibiană a câștigat cu scorul de 3-1 meciul disputat, astăzi, pe terenul formației Industria Galda, în turul 4 al Cupei României.
FC Hermannstadt a condus cu 2-0 la pauză prin golurile marcate de Radu Necșulescu (min. 8) și Dan Roman (min. 45). Gazdele au redus din diferență în debutul reprizei secunde, prin Costea (min. 47). Rezultatul final a fost stabilit de Sabin Lupu, în minutul 89.
Antrenorii Alex Pelici, Eugen Beza și Florin Berța au folosit următoarea formulă de echipă: Horațiu Moldovan – Mihai Stancu, Cătălin Pîrvulescu, Radu Crișan, Daniel Tătar – Radu Necşulescu (Marius Cătinean min. 85), Lucian Dumitriu – Sabin Lupu, Iulian Popa (Alexandru Neacșa min. 61), Dan Roman (Adrian Cârstean min. 74) – Ştefan Blănaru.
FC Hermannstadt ar putea întâlni, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, o echipă din Liga 1.
„Sunt mulțumit pe alocuri de joc. Nu trebuia să intrăm deconcentrați în repriza secundă și să primim gol. Iarăși am suferit la finalizare, dar per ansamblu calificarea este meritată, întrucât am fost echipa mai bună, cu toate că gazdele puteau egala. Îi felicit pe jucătorii ce au evoluat astăzi, ne-am atins scopul. Ne dorim un parcurs cât mai lung în Cupă, fără a avea preferință asupra unui adversar din Liga 1”, a declarat Alex Pelici, la finalul meciului de la Galda.
Următorul meci oficial pe care-l vor disputa fotbaliștii sibieni e programat sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 15.00, pe Stadionul ”Municipal”, cu Ripensia Timișoara, în etapa a XI-a a Ligii 2.