Programul de spectacole al lunii iulie, de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, a suferit o modificare, din cauza îmbolnăvirii unui actor.
Astfel, în locul reprezentației spectacolului „Bărbate, treci la fapte!”, din data de 29 iulie, a fost programată o nouă reprezentație a spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete.
Biletele cumpărate pentru spectacolul „Bărbate, treci la fapte!” nu rămân valabile. Spectatorii care au achiziționat bilete de la Agenția Teatrală își pot recupera banii din același loc, de marți până sâmbătă, între orele 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul orar 10:00 – 14:00. Persoanele care au achiziționat bilete online vor fi contactate, prin e-mail, de entertix.ro.
Cu casa închisă se vor juca cele două reprezentații ale spectacolului „Faust” din datele de 27 și 28 iulie. Biletele pentru reprezenția din 29 iulie pot fi cumpărate începând de astăzi de la Agenția Teatrală, de pe site-ul oficial al TNRS, la aceleași prețuri ca în agenție, sau din sistemul Entertix.