După o nouă expediție în Himalaya, de această dată pe vârful Kangchenjunga – 8.586 m, Fane Tulpan povestește, pentru Mesagerul de Sibiu, cum a decurs ascensiunea și la ce riscuri s-au expus el și colegul său, Cătălin Mastan. Nevoit să renunțe la ascensiune pe când se afla la cota 7.600 m, din motive de sănătate, Fane Tulpan este mulțumit, pentru că a reușit să încheie cu bine această expediție pe care o plănuia încă din 2019.
Reporter: – Cum a decurs expediția pe Kangchenjunga?
Tudor Tulpan: – Acum, la o săptămână după revenirea acasă, pot spune că această nouă expediție în Himalaya, într-o zonă mai puțin cunoscută și vizitată, cum e vârful Kangchenjunga – 8.586 m, al treilea din lume, situată pe granița cu India, a fost o reală provocare, mai ales că o plănuiam din 2019, dar am amânat-o din motive independente de noi. A meritat așteptarea pentru că am avut vreme bună în general, chiar dacă variațiile de temparatură au fost foarte mari, am avut cca 40 de grade plus pe ghețar, iar noaptea scădea și la minus 10 în tabăra de bază de la 5.550 m. Apoi, ningea cam la două zile, parcă era programat. Cerul albastru, curat, era ceea ce te făcea să fii pozitiv și să iei doar partea frumoasă din munte. Avalanșele erau la ordinea zilei din cauza căldurii excesive, crevasele erau tot mai deschise cu trecerea timpului, dar datorită faptului că eram o echipă experimentată, n-am avut evenimente deosebite. Excepție ziua de vârf, când Peter, un alpinist olandez a căzut chiar aproape de vârf, și-a spart arcada și a trebuit ajutat de șerpași vreo două ore să coboare în siguranță. Succesul a fost dat de cei 7 coechipieri care au atins vârful pe data de 9 mai 2022, după aproximativ 14 ore de mers la deal. Cătălin Mastan, alpinist român cu care am mai fost și în alte expediții, cursant al Școlii de Munte Everest, a reușit să ducă steagul României pe vârf. Eu n-am reușit să ajung pe vârf din motive medicale, am luat un virus care nu-mi permitea să înghit deloc și nici să respir normal, făcând imposibilă urcarea mai sus de 7.600 m, alegând să mă întorc singur în tabăra de la 7.400 m. Siguranța a contat mai mult decât vârful. Pot spune că a fost un succes pentru noi, dar și pentru România.
R.: – Ce situații neprevăzute ați întâmpinat?
T.T.: – În principal, totul a decurs cum am planificat, ținând cont c-am fost o echipă mare, 11 alpiniști și 11 șerpași, plus echipa din tabăra de bază – bucătari, porteri, etc. Situații neprevăzute au apărut din cauza vremii, Nepalul fiind o țară cu munți și văi adânci, depinzi foarte mult de schimbările vremii, n-am putut zbura când a trebuit cu avionul, am mers cu jeepurile și 12 ore pe zi sau am așteptat după porteri să ne aducă bagajele.
R.: – Cât a durat aclimatizarea în tabere și cât a durat ascensiunea efectiv, cum s-a desfășurat
T.T.: Aclimatizarea este un proces de durată prin care se obișnuiește corpul cu altitudinea, în mod progresiv. În mod normal se recomandă să se urce cam 1.000 m de săptămână, apoi repaus 4 – 5 zile, iar urcare și dormit la altitudine și tot așa în funcție de cum se acomodează fiecare, dar tinând cont și de vreme. Am avut tabara de bază la 5.500 m, tabăra 1 la 6.200 m, tabăra 2 la 6.400 m, tabăra 3 la 7.100 m și tabăra 4, ultima către vârf la 7.500 m. De aici, urcarea durează cca 14 ore până pe vârf, iar înapoi 8 ore.
R.: – În afară de tine ș de Cătălin Mastan, cine a mai făcut parte din echipa de ascensiune? Au mai fost români?
T. T.: – Din România am plecat doar noi doi, e destul de greu să găsești oameni capabili să participe, fiind vorba și de experiență la altitudine, de pregătire fizică, dar și financiar, costurile fiind destul de ridicate. Am făcut parte dintr-o echipă internațională alături de alpiniști din Olanda, Alaska, India, SUA, Australia și bineînțeles, șerpașii din Nepal, care au montat corzi fixe, corturile de altitudine, fără de care nimeni n-ar putea face nimic în Himalaya.
R.: – Ce dificultăți majore ați întâmpinat?
T. T.: – Dificultățile au fost cele naturale, adică avalanșele și seracurile care se prăbușeau non-stop din cauza încălzirii excesive, apoi crevasele peste care treceau tot mai greu, chiar dacă erau echipate cu corzi fixe de care trebuia să te legi când treceai peste ele. Și să nu uit de căderile de pietre și bolovani, veneau când te așteptai mai puțin. Dar am scăpat!
R.: – Dacă pentru tine a existat un moment de risc maxim, de cotitură, care a fost acela?
T. T.: – Pentru mine diferențele mari de temperatură și căldura excesivă, la care nu m-am așteptat, au fost probleme când m-am gândit să mă retrag. Clar, cel mai mult m-a făcut să mă gândesc la retragere problema cu gâtul, neputând să respir și să înghit normal, am și ales să mă retrag de cât de sus am putut să forțez.
R.: – Care sunt impresiile tale după această călătorie?
T. T.: – Nepalul și Himalaya sunt destinații pe care le recomand cui îi place la munte și are un buget pentru asta. Natura, oamenii, cultura, totul te face să te simți bine și acolo apreciezi oamenii la adevărata valoare, măreția muntelui. Chiar și un banal duș, pe care acasă îl ai când vrei, acolo devine un lux.
Cu această ocazie vreau să le mulțumesc celor care m-au sprijinit pentru această expediție, respectiv Montaventura, Gravity Equipment, Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu și Asociația Salvatorilor Montani Sibiu.
R.: – Ce planuri pentru viitor ai?
T. T.: – Acum mă axez spre familie, cei doi copii ai mei au așteptat să mă întorc, așa că o să le acord mai mult timp.
Apoi, în perioada 24 – 26 iunie 2022 organizez o nouă ediție a Școlii de Munte Everest-Montaventura în Bâlea, un curs de inițiere în alpinism de vară, unde doritorii învață abc-ul în mersul pe munte.
