Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, trupa Coma, film în aer liber, drumeții la cascadele de pe Valea Moașei, tururi ghidate în natură pe diverse teme, ateliere de reciclare creativă, ateliere de meșteșugărit, activități pentru copii, dezbateri – sunt atracțiile Făgăraș Fest 2024.
Foto: Organizatori
Festivalul se desfășoară în perioada 26-28 iulie, pe Valea Moașei, sat Sebeșu de Sus, comuna Racovița, iar accesul este liber.
Acolo unde asfaltul încins se termină și Valea Moașei preia călătorul, spre potecile răcoroase ale Munților Făgăraș, are loc cea de-a cincea ediție a Făgăraș Fest. Festivalul este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Propark – Fundația pentru Arii Protejate și vine în acest an cu un program complex de activități și experiențe.
Foto: Organizatori
Trupa Coma și documentarul Wild Transylvania în deschidere
„Cel mai frumos loc de pe pământ” al trupei de rock alternativ Coma va răsuna vineri, 26 iulie, ora 20:30 în concertul din deschiderea festivalului. Seara va continua cu proiecția documentarului Wild Transylvania, regizat de renumitul cineast irlandez John Murray. Filmul, lansat în 2024, explorează frumusețea și biodiversitatea unică a Transilvaniei, într-o poveste narată de Jeremy Irons, actor premiat cu Oscar.
20 tururi ghidate despre natura și cultura locală pe toată durata festivalului
- Tururi de observare a păsărilor prin Valea Moașei, la răsărit și la apus, unde participanții au ocazia să asculte, să vadă, să cunoască și să recunoască păsările, alături de un specialist. Activitatea se adresează în special începătorilor curioși și entuziaști, de orice vârstă. Chiar dacă vom avea câteva binocluri, recomandăm celor care au deja unul să-l aducă în acest tur. Ghid: Codruț Helerea, student la Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului – Biologie, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.
- Tururi botanice în care veți descoperi speciile de plante din flora spontană, într-o plimbare la poalele Munților Făgăraș. În cadrul turului botanic veți observa detaliile plantelor cu ajutorul unui microscop digital portabil, veți învăța să identificați și speciile cu ajutorul unui determinator. Pe parcursul drumeției, veți afla despre utilitatea, limitele unor plante, legendele și etimologia acestora. Ghid în această experiență este Mihaela Sava, botanist cu peste 10 ani de experiență, rezident al școlii de artă botanică și ilustrații – Transylvania School of Botanic Art and Illustration din Copșa Mare.
Foto: Organizatori
- Tururi despre faună în care participanții vor avea ocazia să observe urmele animalelor sălbatice, să exploreze habitatele acestora și să afle cum este realizată monitorizarea non-invazivă a faunei. Ghizii, Liviu Ungureanu și Călin Șerban, rangeri ai Fundației Conservation Carpathia, specializați în reintroducerea zimbrilor și a castorilor, vor oferi o perspectivă interesantă asupra faunei locale.
- Tururi de identificare a insectelor (entomologice) – sunt o invitație de a privi natura cu alți ochi, de a o observa și de a înțelege comportamentul și rolul diverselor insecte. Ghid în această experiență este Maria Stănciugelu, biolog și muzeograf la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.
- Tururi nocturne cu și despre lilieci oferă șansa să descoperiți liliecii care trăiesc la poalele Munților Făgăraș și să aflați de la experți mai multe despre aceste animale fascinante și foarte importante pentru viața noastră. În timpul plimbării, vom folosi detectoare pentru a auzi ultrasunetele lor și a ne da seama cât de aproape sunt de noi.
Ghizi în această experiență sunt Szilárd Bücs – președinte al Centrului pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, și Ana Stamatescu – președinte al Asociației Krontechies, voluntar la Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor și inițiatoarea Caravanei cu Lilieci. - Excursie la Cascadele din Valea Moașei – se va merge la Cascada Chiișoara pe un traseu cu poteci marcate, drum forestier, iar până la destinație veți traversa râul de câteva ori. În drumeție veți fi ghidați de Georgiana Crețu, biolog, pasionată de natură și de animale.
- Plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus – pe un traseu cultural care cuprinde vizitarea ruinelor fabricii de cărămidă, a bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, a morii vechi și a galeriilor de mină. Ghizi vor fi Preotul Marian Canciu, Anca Vintilă și Gabriela Sârghie, oameni ai locului.
Foto: Organizatori
Ce trebuie să știți dacă vreți să participați la un tur ghidat la Făgăraș Fest
Participarea la turele ghidate se face în baza înscrierii la punctul de informare din festival, iar drumețiile se vor face în grupuri de 25 – 40 de persoane. Recomandăm participanților să aibă echipament de drumeție, haine lejere, pălărie, dar și o pelerină de ploaie, apă, cremă de protecție solară, spray anti-insecte.
Activități pentru familiile cu copii în festival
Copiii între 7 și 14 ani, împreună sau fără părinți, pot intra în cursa „Exploratorii Munților Făgăraș”, o provocare cu 10 probe speciale despre natură. Timp de o oră aceștia trebuie să găsească soluția la mai multe provocări despre natură, în zona festivalului.
Totodată, copiii se mai pot înscrie în „Aventura salvării planetei”, o altă activitate captivantă. Ghizi și coordonatori ai activității sunt profesorii din comunitatea gazdă, care au absolvit cursurile de educator pentru natură.
Foto: Organizatori
NOU: Ateliere de reciclare creativă cu Roxana Puriș
Invităm participanții la festival să dea viață nouă unei haine vechi și să o transforme într-o sacoșă, în cadrul atelierelor de reciclare creativă susținute de Roxana Puriș, creatoarea brandului local Pur.clothing. Atelierele se desfășoară sâmbătă, 27 iulie, de la ora 14.00 și duminică, 28 iulie, ora 10:30.
Carpathia Talks: dialoguri pe subiecte despre oameni și natura
Seria de sesiuni dialoguri referitoare la teme care ne preocupă pe noi oamenii în relație cu natura revine și anul acesta în festival. Vom discuta despre „Dreptul la natură”, „Păduri”, „Dezvoltarea durabilă a comunităților din jurul Munților Făgăraș”, „Plante Străine invazive”.
Aducem răcoarea cu muzica bună
Muzica revine pe Valea Moașei sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 17:00. Vom avea ocazia să cunoaștem tineri și copii din comunitatea locală, care vor urca pe scenă să ne încânte cu muzica specifică locului. Dan Amariei, cunoscut om de radio și solist al trupei OCS, va mixa în seturi care vor anima atmosfera, iar Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu vor încânta publicul cu ritmurile lor pline de energie.
Unde mâncăm?
În cadrul festivalului veți putea mânca de la producătorii din zonă care-și vor încinge plitele și vor pune la foc ceaunele.
Unde ne cazăm?
Puteți alege o pensiune din zona Sebeșu de Sus, Racovița, Valea Avrigului, Porumbacu sau puteți sta cu cortul în campingul festivalului. Oferim un spațiu gratuit pentru corturi, care dispune de toalete ecologice, însă nu are duș sau alte facilități. Rezervări: aici.
Ce mai putem face la Făgăraș Fest?
Pasionații de bicicletă pot merge, contra cost, în ture de e-bike pe două trasee: unul spre Cascada Suru, iar al doilea spre Drumul Boștinarilor. Primul traseu este mai tehnic și are o lungime de 7 km, cu diferență de nivel, al doilea are 12 km și merge pe lângă pe un drum vechi, care leagă localitățile Sebeșu de Sus de Sebeșu de Jos și include vizita la un atelier de lumânări din ceară naturală.
De asemenea, cei care vor să admire Munții Făgăraș într-un mod mai special, o pot face de la înălțimea instalației artistice realizate de Atelier Vrac, câștigătorii competiției „Manifest pentru Munții Făgăraș”, organizată de Fundația Conservation Carpathia. Instalația „It’s oh so quiet” este și o invitație la retragere și contemplare, un omagiu adus naturii și un îndemn la responsabilitate.
Făgăraș Fest, de cinci ani în jurul Munților Făgăraș
Făgăraș Fest este singurul festival itinerant al Munților Făgăraș, care în fiecare an își propune să evidențieze valorile naturale și culturale ale unei alte comunități din jurul Munților Făgăraș. Festivalul a fost lansat în 2019 în partea de Sud a Munților Făgăraș și s-a desfășurat la Lerești, Nucșoara, pe Valea Avrigului și Porumbacu de Sus.
Festivalul este o contribuție la bunăstarea localnicilor și la protejarea naturii, iar prezența publicului în cadrul acestuia vine să susțină acest lucru.
Evenimentul este susținut de Alpha Bank.
Parteneri: Primăria Racovița, Poșta Română, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, Asociația Salvatorilor Montani România, Voluntariat Brașov.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Rock FM Brașov, Radio Itsy Bitsy FM, stiridesibiu.ro, oradesibiu.ro, Mesagerul de Sibiu, Turnul Sfatului, Tribuna.
Evenimentul este realizat în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare, care să permită refacerea proceselor naturale și crearea de beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș. Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia și alți parteneri între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundației Arcadia prin Endangered Landscapes & Seascapes Programme și din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.
Programul detaliat Făgăraș Fest 2024
VINERI, 26 iulie
19:00 Deschiderea festivalului
20:00 Bun-venit la Făgăraș Fest
20:30-21:30 Concert COMA
21:30-22:30 Proiecție film documentar Wild Transylvania
22:30-23:00 Q&A cu Dan Dinu, regizor de film documentar și fotograf de natură
21:30 – 22:30 Tur nocturn cu și despre lilieci
SÂMBĂTĂ, 27 iulie
08:00-10:00 Tur de observare păsări
09:00-14:00 Excursie la cascadele de pe Valea Moașei09:00-12:00 Tur faună
10:00-12:00 Tur botanic
10:00-12:00 O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (excursie ghidată)
10:00-12:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
10:00-18:00 Colțul liliecilor – activități despre lilieci și traseu audio-vizual despre ultrasunetele liliecilor (activități pentru adulți & copii)
11:00-12:30 Tur ghidat despre insecte
11:00-12:00 Quiz România Sălbatică – tombolă cu premii
11:00-12:30 Carpathia Talks – Dreptul la natură
12:00-14:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
14:00-15:00 Atelier de reciclare creativă cu Roxana Puriș
15:00-17:00 O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (excursie ghidată)
15:00-17:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
15:30-17:00 Carpathia Talks – Prosperitate pentru oameni și natură în Munții Făgăraș
17:00-19:00 Tur de observare păsări
17:00-19:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
17:00-18:30 Program artiști din comunitatea locală
18:30-19:30 DJ Sets Raul
19:30-20:30 DJ Sets Dan Amariei
20-30-21:00 Concert Hanu’ cu Bragă
21:00-22:30 Concert Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu
21:30-22:30 Tur nocturn cu și despre lilieci
22:30-23:30 Tur nocturn cu și despre lilieci
22:30-24:00 DJ Sets Dan Amariei
DUMINICĂ, 28 iulie
08:00-10:00 Tur de observare păsări
09:00-12:00 Tur faună
09:00-14:00 Excursie la Cascadele din Valea Moașei
10:00-12:00 Tur botanic
10:00-14:00 Colțul liliecilor – activități despre lilieci și traseu audio-vizual despre ultrasunetele liliecilor (activități pentru adulți & copii)
10:00-12:00 O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (excursie ghidată)
10:00-12:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
10:30-11:30 Atelier de reciclare creativă cu Roxana Puriș
10:30-11:15 Carpathia Talks – Pădurile pe care le moștenim și pădurile pe care le lăsăm
11:00-12:30 Tur ghidat despre insecte
11:00-12:00 Quiz România Sălbatică – tombolă cu premii
11:30-12:30 Carpathia Talks – Plantele străine invazive
12:00-14:00 Exploratorii Munților Făgăraș – joc educativ pentru copii cu 10 probe speciale
14:00 Închiderea festivalului.