Luna trecută, leul a reuşit să se aprecieze cu 0,35% faţă de euro şi cu 0,43% comparativ cu dolarul. Cea mai mare scădere, de 1,42%, a avut francul elveţian.
Evoluţia dolarului şi francului elveţian a fost volatilă, acestea atingând minimele ultimelor opt luni, de 3,8638 lei, respectiv 4,0114 lei.
În perioada analizată, evoluţia leului a fost marcată în principal de factorii externi.
Euro a început perioada cu o medie de 4,4157 lei, la jumătatea ei coborând la 4,4128 lei, minimul ultimei luni şi jumătate, iar cotaţiile din piaţa valutară au coborât spre 4,40 lei.
Creşterea, în 29 septembrie, a aversiunii faţă de risc, provocată de scăderea burselor din întreaga lume, cele asiatice atingând minimul ultimilor trei ani şi jumătate iar cele din Europa pe cel al ultimelor opt luni, a avut ca efect deprecierea leului la 4,4248 lei.
Investitorii s-au reorientat către euro, considerată drept o „monedă refugiu”, fiind îngrijoraţi de riscul reapariţiei recesiunii la nivel global, la aceasta contribuind încetinirea puternică a economiei Chinei dar şi a incertitudinilor privind politica monetară a Rezervei Federale americane.
Finalul lunii a fost însă pozitiv pentru leu, euro coborând la 4,4167 lei, iar tranzacţiile realizându-se între 4,4140 şi 4,4190 lei.
Aprecierea leului a fost datorată scăderii preţurilor din zona euro cu 0,1% faţă de perioada similară a anului trecut, conform estimărilor Eurostat. Această evoluţie va impune BCE să îşi menţină programul de relaxare cantitativă, prin care injectează 60 miliarde euro în fiecare lună, de la începutul lui martie, prin cumpărarea de obligaţiuni suverane sau comerciale. Această măsură are ca efect ieftinirea euro.
Evoluţia leului nu a fost influenţată de decizia BNR de a menţine dobânda sa de politică monetară la 1,75%, minim istoric stabilit în luna mai. Prudenţa arătată de BNR era anticipată de analişti, chiar dacă în ultimele luni asistăm la scăderea constantă a inflaţiei.
Investitorii şi-au majorat plasamentele în dolarii, astfel că moneda americană a început perioada la 3,9595 lei. La finalul ei media a fost stabilită la 3,9342 lei, iar cotaţiile au fluctuat între 3,923 şi 3,95 lei.
Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,09 şi 1,098 franci/euro, a fluctuat între 4,0301 şi 4,0543 lei, iar luna trecută a fost încheiată la 4,0442.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1117 şi 1,1296, la finalul intervalui ea tranzacţionându-se pe pieţele internaţionale între 1,1186 şi 1,1261 dolari.
Oficialii Fed au declarat că ar fi întrunite condiţiile ca până la sfârşitul anului să înceapă creşterea graduală a dobânzilor din SUA. Dolarul va deveni astfel mai atractiv.
Analiza cuprinde perioada 24 – 30 septembrie