Faceți cunoștință cu românca a cărei poză e afișată pe clădiri publice, autobuze, panouri publicitare și în stațiile din întreaga Mare Britanie

Claudia e românca a cărei poză e afișată pe clădiri publice, autobuze, panouri publicitare și în stațiile din întreaga Mare Britanie, fiind aleasă simbolul Sistemul de Asistență Medicală de stat (NHS- National Health Service).

O româncă poate fi văzută în fotografii în Londra, pe cele mai importante clădiri publice, în stațiile mijloacelor de transport în comun și pe panouri publicitare, într-o campanie care celebrează 72 de ani de la înființarea NHS. Claudia Anghel are 46 de ani și este moașă la University Hospital Coventry and Warwickshire, anunță Antena 1.

„Când eram tânără în România, am știut întotdeauna că îmi doresc o carieră care să facă diferența. A fost sfatul tatălui meu, care este eroul meu absolut, care m-a încurajat să fiu moașă, și mă bucur atât de mult. Încă mi se pare că dragostea mea pentru job continuă să crească în fiecare zi.”, a spus Claudia pentru site-ul oficial al NHS.

Românca e singura moașă din Marea Britanie aleasă să apară în campania NHS, alături de alte 10 cadre medicale. Nici nu știa ce e asta, nici nu a vrut să pozeze.

„Să fac eu poze, să apar eu undeva? Nu prea vreau. Ajută la ceva?”, și-a întrebat colegii din spital atunci când cei din conducere i-au spus că va fi imaginea NHS.

„Da, ești a noastră, ești mândria noastră și trebuie să apari. Vei face niște fotografii, atât”, i s-a răspuns.

În motivarea de a o alege, NHS scrie: „A fost decisivă în luarea unor măsuri în secția de maternitate, unde s-a îngrijit de mame, de bebelușii acestora și de familii într-o perioadă atât de nesigură și de stresantă precum cea în care ne aflăm”.

Fotografiile Claudiei au apărut la BBC, în cele mai importante locuri publice din Londra, pe autobuze, oamenii au început să o sune și să-i scrie pe Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*