Fabrică sau fortăreață? Măsuri speciale la Marquardt Sibiu impuse de pandemia COVID-19 | GALERIE FOTO

Pe aici nu se trece! Una dintre cele mai mari unități ale grupului Marquardt a luat măsuri rapide și ferme pentru a ține la distanță perfidul coronavirus.

Până în prezent, pe fondul reducerii activității și datorită măsurilor stricte de igienă și distanțare socială, la Marquardt Sibiu a apărut un singur caz de coronavirus.

„Am făcut o monitorizare atentă a salariaților, care ne-a permis în 6 aprilie 2020, după săptămâna de pauză în care am reorganizat activitatea, să identificăm un angajat suspect de infectare. În data de 6 aprilie 2020 am cerut angajatului ca a doua zi să nu vină la lucru, să rămână acasă sub supraveghere medicală, măsură care a fost luată și în cazul celor câțiva colegi cu care acesta a venit în contact. În aceeași zi, am oprit acasă toți angajații de pe rutele de transport din acea zonă. În 8 aprilie 2020, angajatul suspect s-a internat în spital, iar autoritățile ne-au informat în 12 aprilie 2020 că acesta a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Între timp, angajatul nostru este bine, se află în recuperare. Compania noastră a colaborat cu DSP pentru a identifica persoanele cu care angajatul a venit în contact. Acești salariați se aflau deja la domiciliu sub monitorizare, la decizia noastră. Ne bucurăm să anunțăm că aceștia nu au prezentat nici un simptom până acum, la 19 zile de la contact, ceea ce înseamnă că am reușit să ținem virusul în afara fabricii și angajații noștri activi au fost feriți de contagiune.
Acest caz demonstrează importanța respectării regulilor introduse de noi. În continuare, solicităm angajaților purtarea măștilor și vizierelor în firmă, menținerea igienei, păstrarea distanței față de colegi. De asemenea, am adresat angajaților rugămintea să respecte aceste reguli și în timpul lor liber: să rămână acasă, să evite vizitele, să păstreze distanța socială. Le reamintim constant de importanța răspunsurilor oneste la chestionarele noastre. Folosim aceste chestionare cu ocazia fiecărei reveniri la lucru după o pauză de trei zile, cerând salariaților să menționeze dacă au avut simptome sau au venit în contact cu persoane simptomatice ori care au călătorit în străinătate”, ne-au declarat reprezentanții Marquardt Schaltsysteme SCS.

Mesagerul de Sibiu a participat astăzi la un tur de presă foarte restrâns pentru a vedea cum își protejează Marquardt angajații din Zona Industrială Vest:

– transportul angajaților a fost reorganizat, prin introducerea unor microbuze și autobuze cu o capacitate dublă față de normal, pentru ca pasagerii să stea la distanță unul de celălalt;

– majoritatea angajaților din funcțiile administrative și de suport lucrează de acasă;

– întrunirile interne sau cu clienții și furnizorii se derulează de peste o lună prin telefon sau videoconferință;

– la intrarea în firmă, toți angajații trec prin puncte de control preventiv, unde se efectuează controlul temperaturii, cu termometre non-contact, iar la nevoie, un medic poate efectua un control amănunțit;

– la intrări au fost instalate covoare dezinfectante cu clor, iar angajații primesc dezinfectant pe bază de alcool pentru mâini;

– la intrarea în fabrică, salariaților li se distribuie în fiecare zi măști de protecție, ochelari și viziere, a căror purtare este obligatorie în companie;

– în birouri și în producție au fost instalate dispensere cu dezinfectant accesibile pentru toată lumea, iar o companie specializată face zilnic dezinfecția zonelor circulate și săptămânal dezinfecția completă a birourilor;

– în firmă au fost instalate semne vizuale pentru păstrarea distanței de siguranță (1,5 metri, conform recomandărilor Ministerului Sănătății) în spațiile comune;

– au fost ajustate schimburile, astfel încât să se reducă numărul de angajați prezenți la lucru în același timp.

Acest sistem de măsuri face din Marquardt din nou un pionier al industriei sibiene. La reușita sa contribuie cheltuielile considerabile asumate în acest sens de conducerea grupului, experiența internațională – în condițiile în care grupul Marquardt are fabrici și în China – și angajații care au înțeles repede că binele fiecăruia depinde de binele tuturor.

„După declararea stării de urgență, Marquardt Sibiu a recurs la o reorganizare a activității, iar sistemul de prevenție și protecție introdus la repornirea activității a dat rezultate foarte bune. Suntem încrezători că acest sistem de organizare care pune accentul pe protejarea sănătății angajaților, pe care l-am introdus și îl aplicăm foarte strict, va fi instrumentul principal cu ajutorul căruia vom putea trece cu bine peste această criză pandemică, atât angajații, cât și compania”, au explicat reprezentanții companiei.

Alexandra Petculescu, director de operațiuni Marquardt Sibiu: „Să lucrezi în această perioadă este provocator, însă noi ne-am adaptat. Sunt niște costuri suplimentare semnificative pentru implementarea măsurilor. Rămânem în strânsă legătură cu colegii din alte țări, se împărtășesc și soluțiile și ne sprijinim. De exemplu, la începutul pandemiei, noi am trimis măști pentru fabrica din China, iar după ce a trecut perioada critică, ei ne-au trimis nouă, când în România nu se găseau. Primim încurajări de la colegii din China, pe platforma noastră internă ne-au îndemnat să luăm exemplul lor. Va fi o reală provocare după ridicarea stării de urgență, dar vom fi vigilenți în continuare.”

Cei de la Marquardt au în stoc peste 70.000 de măști, care le vor ajunge aproximativ două luni.

Compania s-a implicat și în inițiativa ‘Un spital, o comunitate” și a donat 100.000 lei pentru Spitalul Județean Sibiu.

One Comment

  1. Noname says:

    Buna ziua ! De ce nu ați venit într-o zi de luni când lucrează o grămadă de oameni ? De ce se știa de vizita ? De ce nu verifică persoanele care sunt vârstnice care nu poate să respire cu masca ? Și o poarta pe gura ? Plus că în interiorul fabrici este 30 de grade și să stai cu halat ,boneta ,viziera, mască la temperatura aia ? Și să găsească o soluție! Au pus limita de distanta , pe holuri vestiare, etc dar degeaba se tot spune în reportajele voastre că se respecta regulile că sunt minciuni sunt aranjamente făcute și în zilele care se lucrează nu respectă nimeni distanță sunt insuficiente locuri de fumat oameni stau într-o încăpere de 4 pe 4 se sta prin vestiare , scări holuri , fara masca fara mănuși in pauza mănâncă prin parcare , plus că se lucrează doar cu persoane din localități și câțiva din oras și este foarte periculos pentru combaterea bolilor pentru noi este periculos să lucrezi cu minim 300 -500 de persoane într-o zi obișnuită

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*