Șura Culturală Gușterița are în plan un proiect inedit.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
Este vorba de o expoziție permanentă de cântare fabricate în Sibiu la fosta fabrică „Balanța”.
Inițiatorii proiectului au reușit până în prezent să adune trei cântare și fac apel la toți cei care pot contribui la realizarea acestui proiect ambițios.
„Noul an vine cu noi proiecte pentru Gușterița: dorim să colecționăm tot felul de cântare produse în Sibiu la fabrica Balanța și să amenajăm o expoziție permanentă cu ele. Locația încă nu o știm, dar sperăm să apară la timp. Căutăm așadar cântare (avem deja 3) si mai ales relatări de la cei care au lucrat în fabrică, fotografii și orice informație relevantă. Contact 0743006806”.