Expoziție la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu și cu sprijinul Asociației Filateliștilor din județul Sibiu, va găzdui vernisajul expoziției de cartografie „100 de ani de administrație românească în Transilvania. Județul Sibiu, 50 de ani de la ultima reorganizare administrativă a României“.

Vernisajul va avea loc astăzi, de la ora 13, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, parterul corpului B.

Organizarea administrativ-teritorială în România epocilor modernă și contemporană are un parcurs istoric care se întinde pe o perioadă de mai bine de un secol și jumătate, fiind un proces ce a început odată cu unirea Principatelor Române, dacă ne raportăm la reformele lui Cuza, printre care se regăsește și legea 396 din 1864 pentru înființarea consiliilor județene. Concepută după modelul legii similare franceze, aceasta a generalizat județul (împărțit în plăși, în cadrul cărora se regăseau comunele urbane și rurale, conduse de primari aleși) ca unitate administrativă de bază a statului nou format, numit din ianuarie 1862 România.

Actele care au consfințit și legiferat constituirea României Mari au condus la o organizare administrativă mozaicată, în primii ani interbelici (1918-1925), în care, ca diviziuni recunoscute, au funcționat atât județele vechiului regat, cele basarabene, moștenite de fosta gubernie țaristă, districtele austriece ale Bucovinei, cât și fostele comitate austro-ungare la vest de Carpați.

Legea nr. 85/1925 pentru unificare administrativă consfințea un număr de 71 de județe, ale căror granițe respectau în general, limitele celor zece provincii istorice ale țării.

În 16 februarie 1968, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modificări, până astăzi. Din punct de vedere juridic, acţiunea din 1968 poate fi catalogată drept „reorganizare administrativ teritorială”, ceea ce presupune în esenţă „modificarea numărului nivelurilor de organizare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a raporturilor juridice dintre acestea, inclusiv cu statul”.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*