Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu au ocazia să vadă, începând de joi, o expoziţie de gravuri realizate de către Albrecht Durer.
„Expoziţia „Albrecht Durer (1471-1528). Apocalypsis cum figuris – cea mai remarcabilă serie grafică din Europa” va fi vernisată joi, la ora 13.00, în Cabinetul de Stampe şi Desene din Palatul Brukenthal.
Sunt prezentate 14 gravuri din seria „Apocalipsa lui Ioan” şi 7 din seria „Marea Pasiune a lui Hristos”. Gravurile provin dintr-o colecţie a Muzeului Orăşenesc din Gdansk (Stadtmuseum Danzig), dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial.
„Primul proiect care i-a adus faimă lui Albrecht Durer a fost o serie de ilustraţii cu tematică biblică, inspirate de Apocalipsa lui Ioan, publicate în 1498 şi, din nou, în 1511. Din perspectiva posterităţii, această serie de tinereţe, realizată în tehnica de gravură în lemn, este una dintre operele cele mai importante şi revoluţionare din istoria artei căci, pentru prima dată în istoria imaginilor de artă, grafica era pe aceeaşi poziţie cu desenul şi pictura, având însă un impact mai mare, datorită posibilităţii reproducerii multiple şi ieftine a imaginii”, arată curatorul expoziţiei de la Sibiu, Alicja Andrzejewska-Zajšc.
Potrivit sursei citate, „o altă serie grafică pe teme religioase, Marea Pasiune a lui Hristos, din 1511, serveşte, de asemenea, retrăirii Bibliei, relatată într-un limbaj uman, lizibil, într-o formă plastică reală, convingătoare”.
„Datorită formei populare a mesajului transmis tot prin intermediul xilogravurii, artistul a dobândit o audienţă largă, în toate categoriile sociale. În cazul ambelor serii de lucrări, viziunea lui Durer asupra Scripturii a fost influenţată de spaimele apocaliptice şi de speranţele milenariste”, mai precizează sursa citată.
Expoziţia poate fi vizitată până în 28 februarie 2018.