Colecția personală de exponate de filatelie și cartofilie a ing. Ioan Dejugan, vicepreşedintele Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu, va fi subiectul unei expoziții care va avea vernisajul vineri, 21 iulie 2023, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
Ioan Dejugan organizează expoziția cu ocazia aniversării a 80 de ani de viață și 45 de ani de activitate filatelică. Vor fi prezentate exponate de filatelie și cartofilie care au participat, de-a lungul anilor, la diferite expoziții naționale și internaționale, diplome și medalii obținute la manifestările filatelice, icoane pe sticlă, desene în tuș pe sticlă, dar și cărțile publicate de vicepreședintele Asociației Filateliștilor Sibiu.
Vernisajul este programat să aibă loc vineri, 21 iulie 2023, de la ora 13:00, în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu – Corp B, iar expoziția va putea fi vizitată în mod gratuit de publicul larg, în perioada 21-28 iulie a.c.
Sursa foto: Biblioteca ASTRA
„Expoziția personală (re)prezintă două etape din viață: una, cea de salariat, în care filatelia/ cartofilia era o pasiune, un hobby și a doua etapă, cea de pensionar, în care hobby-ul este activitatea principală. În etapa în care eram «tânăr» pensionar, am descoperit pasiunea pentru pictură și grafică pe sticlă, perioadă care a durat până în momentul în care am hotărât să încep o documentare serioasă pentru a scrie «o istorie ilustrată» a Sibiului, bazată pe colecția personală de vederi vechi din orașul natal, Sibiu/Hermannstadt.
Sursa foto: Biblioteca ASTRA
Prin amabilitatea Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, voi prezenta celor ce vor avea disponibilitatea și curiozitatea să viziteze această expoziție, câteva din realizările din cele două etape ale vieții mele. Spun câteva, deoarece, de exemplu, colecția care reprezintă istoria Asociației Filateliștilor din Județul Sibiu în perioada 1930-2023, și care va fi donată Bibliotecii ASTRA, este foarte amplă și ar ocupa prea mult spațiu”, a transmis pasionatul colecționar Ioan Dejugan.
Cine este Ioan Dejugan
Ioan Dejugan s-a născut la data de 28 iulie 1943, în Sibiu. Absolvent al liceului „Gheorghe Lazăr” și al Institutului Politehnic Galați, Facultatea de Frigotehnie, inginerul a colecționat mărci poștale și cărți poștale ilustrate vechi din Sibiu (1896-1948), iar în 1978 a devenit membru al Asociației Filateliștilor din România, filiala Sibiu. Ca președinte al Cercului Filatelic Sibiu și apoi vicepreședinte al Asociației Filateliștilor din România la Sibiu s-a ocupat, împreună cu colegii săi, de organizarea expozițiilor filatelice în Sibiu, dar și de realizarea unor plicuri speciale și ștampile comemorative cu ocazia diferitelor aniversări, comemorări sau evenimente importante din viața sibienilor.
În calitate de membru al Asociației Filateliștilor din Județul Sibiu, a participat la peste 100 expoziții filatelice interjudețene, naționale sau internaționale, obținând diferite diplome, medalii și premii. Din 1988 este membru de onoare al Asociației Filateliștilor din România și distins cu Insigna de onoare a Asociației Filateliștilor din România, clasa Aur.