Expoziție de cai neautorizată la Nocrich. S-au dat amenzi în valoare de 18 000 de lei

Duminică, 10 noiembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu reprezentanții D.S.V.S.A. Sibiu, au continuat acțiunile specifice pe linia prevenirii și combaterii organizării de expoziții de cai fără avizele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv fără aprobare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Foto: Arhivă

În cadrul acțiunii derulate pe raza localității Nocrich,  au fost legitimate 73 de persoane, au fost verificate 49 de autovehicule, au fost efectuate 18 testări cu etilometrul, au fost controlați 24 de deținători de animale și 20 de transportatori de animale și au fost verificate 34 de cabaline.

Polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei, pentru deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare, pentru organizarea neautorizată a expoziției, precum și pentru nefiscalizarea activităților comerciale. Totodată, a fost confiscată suma de 679 de lei.

Polițiștii sibieni vor continua acțiunile specifice în vederea prevenirii oricărui risc de răspândire a bolilor ce pot fi generate de participarea la târguri, expoziții sau concursuri care nu au adoptate măsuri minime de verificare a animalelor, metode adecvate de dezinfectare la intrări şi ieşiri sau măsuri corespunzătoare de biosecuritate a persoanelor care vin în contact cu animale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*