Uniunea Arhitecților din România, sucursala Sibiu, organizează în perioada 9-17 decembrie a.c., expoziția „Moștenirea familiei Bánffy în Transilvania”. Itinerarea expoziției la Sibiu se integrează într-un amplu eveniment cu denumirea de „S.O.S. PATRIMONIU”, iar vernisajul ei va avea loc vineri, la ora 17.00, în foaierul corpului B a Bibliotecii Județene ASTRA, Sibiu.
Expoziția „Moștenirea familiei Bánffy în Transilvania” este retrospectiva unei expoziții vernisate la Palatul Bánffy din Cluj, cu ocazia evenimentelor documentare organizate de Uniunii Arhitecților din România. Expoziția prezintă, prin imagini, istoricul și situația unor clădiri aflate în patrimoniul cultural național.
Cele mai multe clădiri prezentate în expoziție se află pe fostele domenii istorice ale ramurilor baroniale și de conte ale familiei Bánffy de Losoncz. O parte dintre ele au ajuns proprietăți Bánffy prin căsătorie și moștenire, respectiv prin cumpărare. Unele dintre reședințele istorice rurale au fost locuite de membrii familiei, neîntrerupt, timp de sute de ani, acumulând astfel nenumărate valori artistice.
„Am dorit accentuarea ideii de moștenire culturală de patrimoniu construit – evident, ea reprezintă doar o parte a realității societății actuale care cere imperios o viziune complexă, pentru a putea fi transmisă corespunzător generațiilor viitoare.
Moștenirea Bánffy reflectă nu numai o genealogie a succesului pe plan politic, economic sau cultural a uneia dintre cele mai importante familii aristocrate din Transilvania, ci, mai ales, formarea și devenirea ei, sub semnul frumosului. Din păcate, aproape tot ceea ce s-a clădit cândva s-a destrămat, s-a mutilat sau s-a ruinat după cel de-al Doilea Război Mondial. Totuși, supraviețuirea lor, sau reabilitarea lor în unele cazuri, reprezintă o dovadă că patrimoniul poate supraviețui istoriei”, spun curatorii Dana și Ionuț Julean.
Itinerarea expoziției la Sibiu se integrează într-un amplu eveniment cu denumirea de „S.O.S. Patrimoniu”, organizat de către Uniunea Arhitecților din România, sucursala Sibiu.