Expoziția maestrului Ioan Sbârciu, o figură de neegalat pe scena artei românești contemporane va fi deschisă la Muzeul Național Brukenthal în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu FITS, vineri, 21 iunie 2024, ora 13:00.
FOTO: MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL SIBIU
Curatoriată de Alessandro Possati și Alexandru Constantin Chituță și organizată în colaborare cu Zuecca Projects (Veneția, Italia), această expoziție celebrează influența profundă a lui Ioan Sbârciu asupra peisajului artistic al României și prezintă portofoliul său extins de lucrări în interiorul unuia dintre cele mai vechi muzee ale țării Muzeul Național Brukenthal, cu lucrări de artă de Jan van Eyck, Hans Memling, Jacob Jordaens, Lucas Cranach, Pieter Brueghel, Lorenzo Loto și Titian.
Ioan Sbârciu este unul dintre cei mai importanți pictori ai României, de renume pentru lucrările sale monumentale și pentru impactul transformator asupra sistemului de educație artistică al țării noastre în timpul mandatului său de profesor și rector la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Realizările sale artistice sunt evidențiate de picturile sale la scară largă, inclusiv de 4×6 metri, lucrări expuse în prezent la Veneția la Squero Castello, în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția 2024 și impresionanta pictură de 5×30 de metri expusă la Muzeul Național de Artă Contemporană din București în perioada 2019-2020.
Adânc legat de contextul națiunii sale, cariera lui Sbârciu se întinde de la contribuțiile sale academice la activismul său împotriva defrișării pădurilor din Transilvania din anii ’90. Această expoziție prezintă o selecție curatoriată de picturi din diverse serii, inclusiv „Don Quijote”, „Pădurea de cenuşă” şi „Luminile Transilvaniei”. Seria „Cinder Forest” reflectă răspunsul lui Sbârciu la pădurea ce a dispărut din cauza defrișărilor, cu cenușă de la copacii arși folosită în pigmenții lucrărilor. Seria „Transylvanian Lights”, inspirată de amintirile lui de copil și relația cu natura, reconstituie peisaje interioare unde amintirile se suprapun ca pensulele și culorile pe pânzele lui.
Într-un interviu recent, Sbârciu a împărtășit: „Aș dori să-l citez pe psihiatrul român Eduard Pamfil, care a spus că bărbatul locuiește într-un lume care-l prinde în plasa posibilului; pe de o parte are libertatea de a alege, care în sine este o problemă complexă, în timp ce, pe de altă parte se confruntă cu jocul nesfârșit al probabilității. Sunt valuri și valuri de evenimente, cum ar fi războaie, crize, pandemii. Deci, în picturile mele, toate aceste lucruri se suprapun cu nostalgia pentru natura, copilăria, paradisul pierdut și pădurea. Pentru mine, astfel intră în joc o temă extraordinară: am ocazia să o transform într-o căutare personală”.
Peisajele lui Sbârciu sunt studii interioare, reconstituite prin urme și amintiri ale unui paradis pierdut, evocând frumoasele momente ale copilăriei lui și viața de zi cu zi. Nici figurat și nici complet abstract, el este capabil să deseneze cu culori într-un mod coerent, pe suprafețe practic nelimitate. Între abstractul peisajelor lui Sbârciu și „Peisajul de iarnă cu Capcană pentru păsări” (1631) se poate face o paralelă fascinantă, care face parte din colecția muzeului. În timp ce Lucrarea lui Brueghel surprinde un moment specific cu detalii minuțioase, înfățișând echilibrul senin dar precar al naturii și existenței umane, lucrările lui Sbârciu transcend locaţii specifice şi momente, evocând o călătorie emoțională și introspectivă prin peisaje imaginate și amintite. Ambii artiști, în ciuda abordărilor și epocilor diferite, explorează interacțiunea dintre oameni și mediul lor.
De-a lungul celor 50 de ani de carieră academică, Sbârciu a predat diverse moduri de exprimare, de la realism la artă abstractă și conceptuală, stăpânind aceste forme în funcție de temă și starea sa de spirit la acel moment. După cum a descris artistul: „Pornesc de la realitate, dar lucrările devin abstracte. Poate că acest lucru este invers, dar pentru mine, pictura este totul dintr-o dată. Întrucât nu vorbim despre o reprezentare la suprafață, ci despre o înțelegere a construcției din perspectiva formei, totul se reduce la reprezentare spaţială. Când vorbim despre reprezentare spațială, vorbim despre pictură”.
Lucrările lui Ioan Sbârciu se găsesc în muzee și colecții private pe tot globul, inclusiv România, Belgia, Olanda, Germania, Franța, Austria, Ungaria, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Taiwan, Hong Kong, China, Canada și SUA.
Ioan Sbârciu (născut în 1948, Feldru) locuiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. A absolvit Secția de Pictură a Universității „Ion Andreescu” în 1973, și a susținut diferite activități didactice înainte de a-și începe cariera academică în 1990 la Universitate de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), unde a ocupat, succesiv, funcția de șef al Departamentului de pictură, decan, rector și președinte al Senatul Universității.
A fost profesorul tuturor artiștilor asociați ai fenomenului Școala Cluj, de la Adrian Ghenie la Victor Man, Marius Bercea, Mircea Suciu, Șerban Savu și mulți alții.
Opera lui Sbârciu a făcut obiectul a numeroase expoziții personale și proiecte, printre care: Zuecca Projects, Veneția (2024); Muzeu Național de Artă Contemporană, București (2019); BOZAR, Bruxelles, Belgia (2019); Sant’Antonio Abate, Matera, Italia (2019); Ron Mandos Gallery, Amsterdam, Olanda (2019); Eurojust, Haga, Olanda (2019); Muzeul de Artă Cluj (2018); Institutul Cultural Român pentru Cercetări Umanistice, Veneția, Italia (2018); Galeria Sectorului 1, București, România (2018); Fondazione Mena, Roma, Italia (2017); Centrul de Artă Hugo Voeten, Herentals, Belgia (2015); Accademia di Romania, Roma, Italia (2015); Tarohei Nakagawa Galeria, Tokyo, Japonia (2010); Kunsthalle Koeln, Germania (2003); Galeria Dresdner Bank, Stuttgart; Kunsthalle Manheim, Germania (2001).
