Proiectul expozițional ASTRA 160 inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentat publicului din Reșița, în cadrul Muzeului Banatului Montan, în perioada 9-30 noiembrie 2023.
Foto: BJ ASTRA
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 9 noiembrie, la ora 12:00. În cadrul evenimentului vor fi lansate volumele „Diaconovici”- autor Gheorghe Jurma și „Uzina de Fier și Oțel Reșița” – autor Petru Broșteanu.
Îmbogățit recent cu noi documente, proiectul a fost inițiat și elaborat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu – instituție care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu – cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia, în anul 2021.
Foto: BJ ASTRA
Contribuția marilor personalități astriste care au militat pentru dezvoltarea culturală a spațiului transilvănean și emanciparea socială a românilor este adusă în atenția publicului prin intermediul documentelor, al imaginilor și textelor prezentate. Expoziția cuprinde elemente originale cu valoare de patrimoniu care ilustrează momente semnificative din istoria Asociațiunii ASTRA și a Bibliotecii acesteia: documente legate de contextul istoric, manuscrise semnate de personalități importante ale culturii române, cărți de valoare inestimabilă, obiecte care au aparținut marilor astriști.
În cadrul expoziției, se regăsește Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii și prima lucrare științifică de acest gen din sud-estul Europei. Apreciată drept cea mai cuprinzătoare publicație editată sub auspiciile Astrei, lucrarea a apărut în trei volume (1898, 1900, 1904), sub coordonarea publicistului Corneliu Diaconovici, prim-secretar al ASTREI și director al revistei „Transilvania”. Realizarea ei a fost susținută benevol de membri ai Academiei Române, cu implicarea a numeroși colaboratori, reprezentanți ai elitei culturale, dar și din sfera economică, medicală, militară, religioasă, diplomatică. Cercetătorii români au considerat-o „cea mai trainică, mai de valoare și mai cunoscută publicului larg lucrare a Astrei”, fiind în același timp „opera care i-a adus celebritatea lui Diaconovici.” Conținutul celor trei volume ale Enciclopediei Române este disponibil în variantă digitală pentru publicul larg și poate fi consultat on-line gratuit.
Expoziția ASTRA 160 valorifică fondul documentar păstrat în Colecțiile speciale ale bibliotecii publice sibiene, fiind expuse fișe ale Enciclopediei Române, aflate în format manuscris și elaborate de Corneliu Diaconovici.
Foto: BJ ASTRA
Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de a admira o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861), Albumul cu vederi din Expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793.
„ASTRA 160 celebrează nu doar cultura spațiului transilvănean în care și-au desfășurat activitatea marii astriști, ci și preocupările acestora de a valorifica istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al românilor ardeleni. Expoziția reprezintă o invitație adresată tuturor celor interesați de a lua contact cu o parte din memoria locurilor în care trăim și de a accesa istoria celei mai întâlnite forme instituționalizate de cultură. Itinerarea expoziției va oferi posibilitatea unui public larg de a cerceta și înțelege aspecte care țin de istoria și cultura noastră”, transmite dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.
Foto: BJ ASTRA
Expoziția este curatoriată de către dr. Bogdan Andriescu, Șef Serviciu Cercetare Științifică în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prezentări publice fiind organizate anterior la Muzeul Național Cotroceni și la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Vâlcea. Albumul care însoțește expoziția reflectă istoria și moștenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România.
În perioada următoare, expoziția va fi itinerată și în alte instituții culturale și educaționale pentru a face cunoscută publicului istoria și patrimoniul Bibliotecii Centrale a Asociațiunii.
Expoziția ASTRA 160, organizată la Muzeul Banatului Montan din Reșița, este deschisă publicului, în perioada 9-30 noiembrie 2023, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 9:00-17:00.