UPDATE: EXPLOZII în două canale! Circulație restricționată într-o zonă a municipiului Sibiu

Mai multe persoane au sunat la 112 să anunțe că două explozii s-au produs în două canale situate în municipiul Sibiu, intersecția străzilor Tudor Arghezi cu str. Vasile Carlova.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire a producerii unei situații de urgență la locul indicat.

De asemenea în scop preventiv, circulația a fost restricționată pe acea porțiune.

ISU: Reprezentanții Eon, Electrica și Apă Canal au fost anunțați pentru a interveni pentru evaluarea situației și determinarea cauzei care a produs aceste incidente.

UPDATE: După evaluare a reieșit că exploziile au fost provocate de un scurtcircuit electric ca urmare a unei defecțiuni la cablurile electrice. Aceasta a produs arderea mocnită, însoțită de degajare de fum toxic, care, la momentul contactului cu o cantitate de oxigen, a produs explozia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*