Comisarii de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Sibiu au efectuat, zilele trecute, un control în zona Valea Bătrână Mică.
Astfel, un operator economic ce desfăşura activităţi de exploatare forestieră a fost surprins trăgând materialul lemnos la drum prin cursul de apă al pârâului/văii Bătrâna Mică, cu un TAF, ceea ce contravine flagrant prevederilor cuprinse în autorizaţia de mediu emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu.
Amendă de 75.000 de lei
Întrucât, la data controlului în teren, operatorul economic transporta buşteni de răşinoase prin albia emisarului natural Bătrâna Mică, curs de apă permanent, făcând traversarea direct prin albia cursului de apă permanent Sadu, fără a amenaja poduri sau podețe de traversare, aşa cum este stabilit în autorizaţia de mediu, societatea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 75.000 lei, pentru încălcarea prevederilor din autorizație.
Potrivit prevederilor din autorizație, „la colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare” și „este interzisă depozitarea materialului lemnos în albiile pâraielor şi văilor sau în locurile expuse viiturilor”. Totodată, potrivit actului de reglementare „este interzisă traversarea cursurilor de apă în locuri neamenajate, scosul materialului lemnos nu se realizează în lungul cursurilor de apă. La traversarea cursurilor de ape se vor amenaja obligatoriu podețe din lemn sau tuburi, pentru a evita poluarea acestora.”
Măsuri suplimentare
Totodată, inspectorii de mediu sibieni au impus o serie de alte măsuri pentru societatea amendată, respectiv: firma trebuie să se ocupe de curăţarea albiei râului Bătrâna Mică de resturile de exploatare şi este obligată să respecte cu stricteţe prevederile autorizaţiei de mediu, o măsură cu caracter permanent.
Garda Naţională de Mediu nu este la prima acţiune de acest fel. La sfârşitul lunii septembrie, alte două controale ce vizau aceleaşi aspecte s-au desfăşurat pe Valea Moașei, dar şi în județul Braşov. Cele două acţiuni s-au soldat cu amenzi contravenţionale în valoare de 158.000 lei şi suspendarea activităţii a doi operatori economici din domeniul exploatării forestiere. „Vă promitem să nu ne oprim aici. Ce ţine de noi, sigur vom face! Garda Naţională de Mediu îşi continuă seria controalelor la nivelul exploatărilor forestiere. Deşi atribuţiile pe care instituţia noastră le are în acest domeniu sunt destul de reduse, aceasta nu înseamnă că nu suntem preocupaţi de modul în care se desfăşoară exploatările de masă lemnoasă“, promite Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.