Un exercițiu cu o mobilizare exemplară de forțe are loc pe Aeroportul Cluj, unde este simulat, marți, un accident aviatic cu foarte mulți morți și răniți.
Foto: monitorulcj.ro
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, dar și multe alte forțe, a desfășurat marți, 31 octombrie 2023, un amplu exercițiu pe una dintre pistele aerogării.
Exercițiul a început în jurul orei 09:00, moment în care autospecialele de intervenție s-au deplasat în regim de urgență spre aeroport.
Scenariul simulat de angajații Aeroportului și de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ambulanței, Jandarmeriei și militari din cadrul Diviziei 4 de Infanterie „Gemina” a fost următorul: O aeronavă de tip A 320 aparținând companiei X-AERO a ieșit de pe pistă, după aterizare, iar datorită deteriorării trenului de aterizare, fuselajul și planurile aeronavei au suferit avarii, determinând secționarea acesteia în două bucăți. În zona accidentului se zăresc coloane de fum și sunt indicii de izbucnire a unui incendiu. La bordul aeronavei nu sunt materiale periculoase, iar cantitatea de combustibil la momentul aterizării este de 3 tone. Din cei 100 de pasageri și 6 membri ai echipajului se estimează că 25 de persoane au decedat, 15 sunt grav rănite, 26 prezintă răni ușoare și 40 de persoane nu necesită îngrijire medicală imediată.
Scopul exercițiului este de a verifica coordonarea acțiunilor de intervenție între instituțiile cu atribuții în aplicarea Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență, conform reglementărilor și normelor în vigoare.
„Este un exercițiu foarte complex. Suntem obligați conform legislației internaționale și naționale, odată la doi ani să avem un exercițiu de căutare-salvare, cu desfășurare a tuturor forțelor. La acest exercițiu participă peste 800 de persoane, sunt foarte utile. În 15 octombrie 2021, la aterizare, la aproximativ ora 19:20 un Boeing al companiei Flying Egipt a aterizat defectuos și s-au spart toate cauciucurile. Din cauza frecării cu pista, a luat foc, pompierii noștri au ajuns în mai puțin de 3 minute, au reușit să stingă incendiul. ISU s-a remarcat când a ajuns într-un timp record, dar este important că incendiul s-a putut stinge de pompierii noștri, pentru că aeronava avea 3 tone de combustibil. Erau peste 100 de pasageri. Prin intervenția promptă a pompierilor au fost salvați 100 de oameni. Sunt foarte importante exercițiile”, a declarat directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo la începutul exercițiului.
Exerciții pe Aeroportul Cluj, o dată la doi ani
Exercițiul de antrenament s-a desfășurat conform legislației aplicabile în domeniu, care presupune organizarea unui astfel de exercițiu, pentru verificarea aplicabilității planului acțiune, o dată la doi ani.
Principalele obiective ale exercițiului au fost:
- antrenarea personalului de intervenție în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe aeroport;
- coordonarea acțiunilor de intervenție între instituțiile, companiile, serviciile și persoanele implicate în rezolvarea situațiilor de urgență;
- familiarizarea personalului din perimetrul aeroportuar și din cadrul instituțiilor cu atribuții în gestionarea serviciilor de urgență privind rolul lor în planul de acțiune, precum și corectarea eventualelor deficiențe;
Mopbilizare masivă de forțe
Acțiunile de alarmare și intervenție din cadrul exercițiului s-au realizat în timp real, fiind implicați aproximativ 800 de reprezentanți ai instituțiilor și societăților cu atribuții în rezolvarea și gestionarea situațiilor de urgență, iar în calitate de observatori au participat reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor cu activitate în perimetrul aeroportuar, ai companiilor aeriene și directori ai aeroporturilor din România.
În vederea perfecționării capacităților de răspuns și a monitorizării aplicabilității procedurilor în cazul producerii unui incident/accident de aviație civilă, pompierii din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Aeroportului Internațional Cluj desfășoară periodic exerciții de antrenament.
La locul intervenției a ajuns și un elicopter SMURD pentru transportul la spital al unui rănit grav:
„Astăzi am desfășurat un exercițiu la Aeroportul Cluj, este în graficul de acreditare al aeroportului. Din doi în doi ani facem acest gen de exerciții. Pincipalul lucru pe care am vrut să-l verificăm și să-l punem la punct, este deplasarea de la subunitățile din Cluj până la aeroport și să vedem timpul de răspuns. Din fericire, astăzi a fost un timp de răspuns chiar foarte bun pentru că este mai lejer în oraș, nu este trafic așa de mare. În al doilea rând am vrut să vedem capacitatea noastră de a ne aduce oamenii cât mai repede la unitate pentru a ne completa echipajele care sunt în intervenție în ziua respectivă. Cred eu că lucrurile sunt în regulă la momentul actual”, a declarat șeful ISU Cluj, Ion Moldovan.