EXCLUSIV Daniel Dumitru Minea, primarul comunei Râu Sadului: „Încercăm să punem în valoare produsul și producătorii locali, dar și zona comunei noastre”.

Râu Sadului, o comună mică situată la poalele muntelui, un adevărat colț de Rai, se confruntă cu o problemă pe care administrația locală încearcă din răsputeri să o rezolve: introducerea canalizării. Cu toate acestea, comuna beneficiază de investiții importante, datorită proiectelor implementate de primarul Daniel Dumitru Minea și mica sa echipă. De asemenea, zona este în plină dezvoltare turistică și în acest scop administrația locală încearcă promovarea produsului local care a consacrat comuna – brânza de burduf – dar și a producătorilor locali, prin evenimente destinate turiștilor și nu numai. Care sunt proiectele care dezvoltă comuna și cum este promovată această zonă mirifică a povestit, în exclusivitate pentru Mesagerul de Sibiu, Daniel Dumitru Minea, primarul comunei.

foto: Mesagerul de Sibiu

Reporter: Care sunt principalele proiecte pe care intenționați să le demarați în 2025? 

Daniel Dumitru Minea: Cu finanțare europeană prin PNRR ne dorim reabilitarea clădirilor publice din comuna Rău-Sadului, și aici e vorba de clădirile școlilor.  Avem o școală care deja este în lucru, școala gimnazială Rău-Sadului, cu finanțare din PNRR pentru eficientizare energetică: izolarea clădirii, anveloparea clădirii, înlocuirea șarpantei, inclusiv cu panouri solare, pompe de căldură, ca să eficientizăm și partea de consum de energie.

Pe lângă școala gimnazială mai avem încă două clădiri, foste școli, care se află în administrarea primăriei. Momentan nu au o destinație clară, dar sunt prinse ca și clădiri publice pentru reabilitare. Aceste trei proiecte sunt pe eficientizare energetică.

Mai avem un proiect, care ar fi cel mai important pentru noi și sper să-l putem demara totuși anul acesta, pe „Anghel Saligny”: modernizarea unor străzi de interes public-local. Avem patru drumuri mai importante, laterale, conexe cu drumul județean: Valea Prejbei, Valea Mancului, Valea Lui Ivan și Valea Pinului, în total undeva la patru kilometri,  cu ziduri de sprijini pe lângă vale, cu asfalt, cu rigole de scurgere a apelor și două poduri importante. Aceste proiect are și o valoare mare: 8 milioane de lei finanțare din Programul Anghel Saligny și încă 3 milioane și jumătate de lei suplimentare din bugetul local, pe cofinanțarea proiectului și cheltuieli neeligibile.

Din păcate n-am putut să începem anul trecut proiectul, deși aveam semnat contractul de finanțare încă din martie-aprilie, deoarece la Sadu s-a lucrat la podul de pe drumul județean și ruta de trafic greu era cu o limită maximă de șapte tone jumate. Acesta a fost un motiv pentru constructorul că nu a putut începe lucrarea.

Constructorul este desemnat, avem contractul de lucrări semnat, sperăm să reușim în martie să demarăm proiectul, chiar dacă din sursele pe care le avem guvernul ar vrea să înjumătățească cumva fondurile de pe „Anghel Saligny”. Acestea ar fi proiectele cele mai mari.

Mai avem, la școală, niște proiecte de dotare cu mobilier școlar și echipamente pentru un laboratorul de științe. De asemenea, la finalul anului trecut am primit un microbuz electric școlar prin Consiliul județean. A fost proiect depus de Consiliul județean, iar UAT-ul nostru a fost înscris. Am primit microbuzul, urmând ca săptămâna aceasta sau cea viitoare să facem și înscrierea lui în circulație. Săptămâna trecută am reușit să încheiem și protocolul de transmitere a dreptului de proprietate și să-l punem în funcțiune.

Pe lângă proiectul cu reabilitarea școlii gimnaziale, tot pe PNRR, mai avem un proiect pentru instalarea a două stații de încărcare electrice rapide. Nu avem prea multe mașini electrice în comună, dar eram prinși pe o anumită listă a Ministerului Dezvoltării și trebuia să accesăm și componenta aceasta de circulație verde. Astfel, cele două stații le vom monta în centrul comunei, lângă Căminul Cultural.

De asemenea, în mandatul trecut am efectuat lucrări de reabilitare a unor drumuri de interes local, drumuri secundare, pe care le-am reușit să le facem din bugetul nostru propriu, putând astfel să deschidem anumite zone mai importante în comună.  Am făcut o extindere de rețea de apă de vreo 2,5 km, cu vreo 60 de branșamente, practic la fiecare proprietate din zona respectivă, urmând ca anul acesta să demarăm, împreună cu Electrica, lucrări de extindere a unor rețele electrice de joasă tensiune și iluminat public,  tot în zonele respective, unde am extins rețeaua de apă.

Tot anul trecut am reușit să montăm panouri solare pe clădirile publice printr-un proiect finanțat prin GAL Mărginimea Sibiului. A fost un proiect mai micuț, dar am reușit să-l implementăm  destul de repede. Am reușit să montăm panouri solare pe trei clădiri: pe primărie, pe căminul cultural și pe școală. Un total de vreo 41-42 de kW.

foto: Mesagerul de Sibiu

R: Dintre toate acestea, care este proiectul dumneavoastră de suflet?

D. M.: Cel mai mult îmi doresc să reușim să modernizăm cele patru străzi despre care vă spuneam, pe „Anghel Saligny”.

În paralel, de vreo doi ani lucrăm la un studiu de fezabilitate, dar din păcate încă nu am reușit să găsim finanțare, pentru proiectul de introducere a canalizării. După cum știți, în anii trecuți au mai tot fost tot felul de scandaluri pe tema asta, că nu avem canalizare și posibil să se infecteze cumva apele care pleacă din Râul Sadului, respectiv Râul Sadul. Eu zic că, dacă reușim să rezolvăm partea de canalizare în mandatul acesta (doar că va trebui să fim ajutați cu finanțare, ori de la guvernuri, ori din fonduri europene) am reuși să ridicăm mult standardul, fiind și o zonă turistică în dezvoltare.

R.: Care sunt cele mai mari dificultăți, probleme cu care vă confruntați?

D.M.:  În general, faptul că suntem o comunitate mică, iar numărul mic de locuitori, uneori, ne pune în imposibilitatea de a depune și accesa anumite proiecte cu finanțare europeană. Având sub 2000 de locuitori n-am putut să depunem până acum proiecte pentru canalizare, pentru că nu ne încadram din cauza asta.  Acesta ar fi un dezavantaj pentru noi.

Asta și faptul că numărul mic de angajați cu care lucrăm,  suntem șapte angajați în primărie, ne ridică dificultăți în implementarea proiectelor. Suntem nevoiți să contractăm totdeauna servicii externe pentru consultanță.

R.: Ce evenimente importante va găzdui comuna dvs în 2025?

D.M.: Noi avem un mic eveniment cultural-sportiv și deja suntem la a șaptea ediție anul acesta. Este vorba de Burduf Challenge.  Este un eveniment sportiv de alergare montană,  prin care încercăm să promovăm producătorii locali și în special brânza de burduf, care este un produs local sezonier și ne reprezintă cumva ca și zonă de creștere animalelor aici fiind zonă de ciobani, de oieri.  Este un produs cumva ușor…nu neapărat pe cale de dispariție, dar în scădere ca și cantitate a brânzei de burduf și ca și calitate. Și asta deoarece brânza de burduf se produce doar în zona montană, la o altitudine de peste 1800 de metri și pe perioada de vară, între iunie și august, deci doar trei luni.

Și noi încercăm să punem în valoare cumva și produsul și producătorii locali, dar și zona comunei noastre.

Evenimentul este programat anul acesta de Sfântul Ilie, chiar în 20 iulie. Așa s-a desfășurat și anul trecut. În anii precedenți aveam evenimentul undeva mai la sfârșitul lunii iunie, dar era un pic prea devreme și nu reușeam să avem brânza. Deoarece ciobanii urcau  cu oile la munte după 10-15 iunie și nu reușeam, într-un timp atât de scurt, să avem și producție de brânză. Și atunci am decalat un pic evenimentul ca să avem efectiv brânza cu care să ieșim în față.

R.: Care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii comunei? 

D.M.: Vreau, în primul rând, să le mulțumesc oamenilor pentru susținerea pe care mi-o arată și mi-au arătat-o și anul trecut și ori de câte ori a fost nevoie. Îi simt aproape și știu că mă susțin în continuare pentru proiectele pe care le avem. De asemenea, vreau să le transmit că, în mine, pot găsi un sprijin și totdeauna ușa mea va deschisă pentru cetățenii comunei Râul Sadului. Le stăm la dispoziție și depunem toate eforturile pentru a rezolva problemele comunei. Pentru asta ne-au ales oamenii și de asta suntem aici.

A consemnat Margareta LUPU

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura