Noaptea de duminică spre luni a fost tensionată pentru poliţiştii sibieni, care s-au trezit atacaţi în propriul sediu de un recidivist cu un cocktail Molotov.
A. Sârbu, un infractor în vârstă de aproximativ 30 de ani, cunoscut poliţiştilor de la Judiciar, a aruncat o sticlă cu benzină asupra sediului IPJ Sibiu. Clădirea care l-a supărat nu s-a aprins, în schimb luat foc chiar Sârbu, care a ajuns la Urgenţe. „În data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii au prins şi reţinut un sibian, în vârstă de 28 de ani care, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un incendiu de proporţii reduse pe faţada clădirii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În foarte scurt timp, poliţiştii au reuşit lichidarea incendiului. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a anunțat biroul de presă al IPJ Sibiu.
Reporterii Mesagerului au aflat că A. Sârbu este unul dintre tâlharii bine cunoscuţi poliţiştilor. El a fost arestat pentru mai multe tâlhării săvârșite prin metoda „Poşeta”, iar ofiţerii cre l-au prins spun că este un individ extrem de violent şi periculos. Sârbu urmărea femeile care se plimbau prin locuri izolate, le smulgea poșeta și dispărea cu tot cu pradă în goană. Polițiștii care l-au arestat povestesc că tâlharul este pregătit să evadeze în fiecare moment, simpla lui escortare necesitând forțe suplimentare. Duminică noaptea, după ce a consumat alcool, recidivistul și-a amintit de veșnicul său conflict cu oamenii legii și a încercat să transforme în cenușă instituția care l-a trimis după gratii.