Colonelul Cosmin Balcu a reușit să-și înscrie fiica la unul dintre cele mai bune licee din oraș, tocmai pe locurile rezervate romilor. Deși șeful pompierilor sibieni susține că nici el, nici soția sa nu aparțin acestei etnii. Mesagerul de Sibiu a descoperit cum este posibil și perfect legal să-ți declari copilul rom din părinți români.
Redactori: Ovidiu SCUTELNICU, Cosmin PAL
Procedeul a fost simplu. Pentru înscriere nu a avut nevoie decât de o adeverință care să ateste apartenența la etnia romă, o adeverință de care a făcut rost de la Partidul Alianța Democrată a Romilor (PDAR). Cu ajutorul acestui act, fiica lui Balcu a fost admisă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“, în sesiunea de admitere 2015. Este cunoscut faptul că la acest liceu de tradiție, cu predare în limba germană, se intră foarte greu, ultima medie de admitere din anul acesta fiind cu câteva zeci de sutimi peste cea obținută de odrasla colonelului. Cum, la evaluarea națională, fiica șefului ISU nu a obținut decât media 8,73, șansele de a ajunge elevă la „Brukenthal“ erau ca și nule.
Înscrierea este legală
La „Brukenthal“ se alocaseră patru locuri pentru elevii de etnie romă. Pentru un loc la specializarea dorită de fiica inspectorului șef a concurat și fiica lui Gogu Mihuțescu, acesta din urmă aparținând unei cunoscute familii de romi din Sibiu. Media lui Balcu fiind mai mare, a fost declarată admisă, iar contracandidata a trebuit să se mulțumească cu un loc în altă clasă. Una peste alta, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) ridică din umeri: nu are competența de a verifica etnia elevilor înscriși. „Noi suntem obligați să luăm de bune adeverințele emise de organizațiile romilor. Din punctul nostru de vedere, această înscriere este legală”, susține Ștefan Firu, inspectorul școlar general. La admiterea de anul acesta, în Sibiu, Partida Romilor a eliberat 12 adeverințe pentru ocuparea locurilor rezervate etnicilor romi. „În fața comisiei de admitere s-a prezentat dl. Balcu, însoțit de fiica sa. A prezentat documentul, fără să fie vreo problemă. Nu știu dacă dl. Balcu este de etnie romă, însă documentul prezentat este valabil“, a confirmat Petru Duca, președintele organizației județene a Partidei Romilor, care este și consilier județean în comisia socială.
Cioabă și-a „amintit“ de prietenia de familie
Cel care a semnat adeverința este Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor. „Nu am eliberat vreo adeverință pentru Balcu. Nu aparține etniei noastre și nu puteam face asta”, ne-a declarat telefonic Dorin Cioabă, în cursul zilei de marți. Dacă ținem cont de declarația lui Cioabă, colonelul ar putea fi acuzat de falsificarea acestui act. Totuși, în dosarul înregistrat la IȘJ Sibiu se găsește o adeverință semnată și ștampilată de Dorin Cioabă, în calitate de președinte al Partidului Alianța Democrată a Romilor. După două zile, timp în care am reușit să stăm de vorbă cu șeful ISU Sibiu, poziția „regelui“ s-a schimbat. Cioabă a afirmat că Ioan Vințan, socrul lui Balcu, este membru al partidului său și, prin urmare, avea tot dreptul să beneficieze de această facilitate pentru înscrierea nepoatei la liceu. „Pe dl. Balcu nu-l cunosc personal, dar Vințan este membru al organizației noastre. E și de etnie romă. El e demult, era cu tata. Vințan este de etnie romă, Balcu nu știu. Dânsul (Vințan – n.red.) este de etnie romă și dacă el este de etnie romă, normal că și fiica lui (Adina Balcu – n.red.) este. Eu nu îl cunosc pe ginerele lui, dacă mi-ați zis de Balcu nici nu știu cine e, dar dl. Vințan este de etnie romă. Dl. Vințan a venit la noi, fiindcă de mult timp el este membru aici, la noi în partid, la organizația Centrul Creștin, el este de etnie romă, a participat la mai multe acțiuni, și a zis că are nevoie de adeverință. El are și adeziune, are și declarația pe proprie răspundere că e de etnie romă. El este de etnie romă, eu l-am găsit în organizația condusă de tatăl meu. El a fost prieten cu tatăl meu, cu mai mulți din conducerea organizației. Când a solicitat lucrul acesta (adeverința – n.red.), i-am zis: «Dom’le, trebuie să dai și o declarație, că acuma nu știu exact dacă dumneata ești de etnie romă sau nu sau ești numai susținător sau simpatizant». «Nu, nu, sunt de etnie romă». Fiecare declară, e treaba lor“, a comentat Dorin Cioabă.
Dacă se poate, de ce nu?
Inițial, Cosmin Balcu a evitat contactul cu reporterii Mesagerului de Sibiu. În cele din urmă, comandantul pompierilor ne-a declarat că nici el, nici soția sa și nici socrul nu sunt de etnie romă, dar a ținut să lămurească legalitatea situației. „Este legal. Socrul meu este în Partida Romilor sau simpatizant. Nu e rom și nici țigan. E simpatizant. Dl. Cioabă a dat hârtie pentru socrul meu și, pe lege, au fost două locuri cu doi înscriși. Țara asta a dat două locuri la Colegiul Național Brukenthal de romi. Ea a participat în mod normal la examen. A luat note foarte bune, însă am zis: ca rezervă, pentru că e un copil e chestie de emoții, dacă este varianta asta și nu intri normal, OK. Puteau să candideze cinci, zece. Dacă ai media, intri acolo. Perfect legal. A fost totul transparent. Ne-am făcut dosar în timp, în termen. Colegiul a aprobat dosarul, că a fost dosar complet, cu hârtia respectivă. Eu nu sunt de etnie. Atenție! Nici soția mea nu e de etnie. În lege spune «simpatizanți» și «afiliați», nu știu exact, că nu m-a interesat în mod special. Este la dosar hârtia lui Cioabă. Eu n-am fost niciodată la Cioabă, dar cu socrul meu se cunosc. Eu așa știu. Personal, n-am o relație directă cu dl. Cioabă, nici cu familia. Eu n-am încălcat nimic și nici copilul meu. Nu m-am dus acolo ca inspector șef. Noi nici nu ne-am gândit în familie. Dar socrul meu zice: «eu sunt cu ei prieten, sunt acolo». Dacă am avut o variantă legală, de ce să nu profit de ea?”, ne-a spus colonelul.
Scopul scuză mijloacele
Fiica lui Cosmin Balcu a urmat și ciclul gimnazial la Colegiul „Brukenthal“ și chiar vorbește germana de la grădiniță, așa că inspectorului șef i s-a părut normal să continue cu învățământul în germană. „M-am gândit pentru copil. Oricum, în viitor, cu aceeași hârtie, fata va merge la facultate“, mărturisește el.
Fără număr, fără număr
Rămâne totuși o întrebare: dacă părinții sunt etnici români, de ce în adeverința în discuție scrie negru pe alb că fiica lor „este de etnie romă”? Mai mult, colonelul Balcu susține că acest act are număr de înregistrare. Totuși, pe hârtia din dosar apare doar sigla PADR, ștampila și semnătura lui Dorin Cioabă și data: 15 iunie 2015. Întrebat de ce lipsește un număr de înregistrare sau măcar o ștampilă de ieșire, Cioabă nu se prea cramponează de detalii. „Adeverința n-o dăm noi cu număr de înregistrare, o înregistrează la liceu. Evidența este aici (la PADR – n.red.), o ține secretariatul“, a răspuns el.
Cuvânt de lege
Potrivit metodologiei dată publicității de Ministerul Educației, candidații din etnia romilor care concurează pentru ocuparea locurilor alocate distinct pentru aceștia trebuie să prezinte la înscriere, pe lângă actele cerute tuturor candidaților, „o recomandare scrisă din partea președintelui unei organizații civice, culturale sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenența lor la etnia romilor și nu faptul că fac parte din respectiva organizație“.
Balcu – inimă de „leu“
O posibilă explicație pentru apropierea lui Balcu de minoritatea germană stă în faptul că șeful ISU a fost ales, vara trecută, la conducerea clubului de sorginte masonică Lions Brukenthal, care adună o pleiadă de personalități ale vieții publice sibiene, printre care mai mulți etnici germani. Scopul declarat al clubului Lions Brukenthal este „ajutorarea semenilor aflați în dificultate“. „Am alături, în acest club, oameni puternici, adevărați, care apreciază și valorizează încrederea, onoarea, cinstea, respectul, responsabilitatea și spiritul civic. Ne-am propus că, împreună, să demonstrăm sibienilor și nu numai faptul că, în ciuda greutăților, cei nevoiași nu sunt singuri și au alături oameni cu suflet mare, dispuși oricând să întindă o mână de ajutor celor mai puțin norocoși decât noi. Suntem un grup de oameni care nu pot rămâne insensibili la durere, boală și suferință. Cunoaștem faptul că sunt familii ce trăiesc în condiții inimaginabile pentru anul 2014. Sunt cazuri în care copii talentați, care fac cu adevărat performanță, nu-și pot îndeplini visele din cauza situației materiale precare, sau cazuri în care persoane cu dizabilități își strigă durerea, cu o voce resemnată. Acestea sunt unele dintre situațiile în care clubul nostru se va implica în următoarea perioadă. Dorim să dăm o mână de ajutor bătrânilor încovoiați de vreme și de dureri, să aducem bucurie în sufletele copiilor abandonați, uscate de dorul părinților plecați departe, să le ștergem lacrimile celor care suferă din cauza sărăciei“, spunea Balcu, vara trecută.
Rege cu partid
Partidul Alianța Democrată a Romilor a fost înregistrat la Tribunalul București în data de 17 septembrie 2014. Solicitarea de înregistrare a PADR a fost depusă de Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, care se proclamase în 1997 drept „rege internațional al țiganilor”. PADR l-a susținut pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale de anul trecut. Întrebat dacă Ioan Vințan are vreo funcție în noul partid, Cioabă afirmă că deocamdată nu, fiindcă abia au avut congresul, iar acum este în curs de definitivare structura locală de conducere.
Un mizerabil,,,,,,un sarlatan………asta a fost si este acest individ!
Pete tot se face trafic pentru locurile speciale. Trebuie sa realizam flagrante, stiu cativa care pretind…
trebuie ca de urgenta sa se sesizeze parchetul si sa dea cu individul de pamint, ba=i tigan, ba nu-i ba ca-i socru-su vorba lui cioaba, ce mai, cusuta cu ata alba, o rusine, acest indivin trebuie sa raspunda penal si mai mult destituit sau cel putin de moment suspendat din functia pe care o ocupa, sa-i fie rusine, un sarlatan
Pingback: Campanie „pompieristică” pentru Consiliul Județean Sibiu – Ziarul Mesagerul de Sibiu