Evenimentele lunii noiembrie la Filarmonica de Stat Sibiu

Luna noiembrie se remarcă la Filarmonica de Stat Sibiu prin ineditul evenimentelor.

O atenție deosebită a fost acordată promovării tinerelor talente, în Concertul extraordinar – Tineri soliști – din data de 3 noiembrie, când, sub bagheta dirijorului filarmonicii sibiene, Gabriel Bebeșelea, orchestra simfonică a acompaniat soliștii: Mara Bardac – pian, elevă a prof. Enikö Orth, laureată a Concursului „Carl Filtsch”, Aaron Huros – vioară (Germania), laureat al unor Concursuri Internaționale și Tudor Scripcariu, remarcabil pianist român cu studii în Marea Britanie, promovat prin proiectul „Serile Lipatti”.

Luna noiembrie se remarcă la Filarmonica de Stat Sibiu prin ineditul evenimentelor

Luna noiembrie se remarcă la Filarmonica de Stat Sibiu prin ineditul evenimentelor

În cadrul celei de a patra ediţii a Festivalului „Musica Suprimata”, manifestare organizată de către Asociaţia cu acelaşi nume din Germania, va avea loc în Sala Thalia, pe 5 noiembrie, recitalul a doi muzicieni prestigioși Marianne Boettcher (vioară) și Wolfgang Boettcher (violoncel). Scopul acestei serii festivaliere este cel al readucerii în atenţia publicului a lucrărilor compozitorilor persecutaţi din motive ideologice sau ucişi în lagărele de concentrare de către regimurile totalitare. Printre aceştia se numără şi sibianul Norbert von Hannenheim (1898–1945), unul dintre cei mai importanţi discipoli ai celebrului compozitor avangardist Arnold Schönberg. Ediţia din acest an a Festivalului îi este dedicată, desfăşurându-se cu ocazia comemorării a 70 de ani de la moartea sa.

Simultan cu acest eveniment, mai exact în 6 noiembrie, orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, împreună cu prim-dirijorul Gabriel Bebeșelea se va deplasa la Timișoara pentru a onora invitația de a participa cu un concert vocal-simfonic (Messa di Gloria de Puccini), în cadrul celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional „Timișoara muzicală”, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri muzicale din România.

Și mijlocul lunii noiembrie va fi deosebit de substanțial, aducând câte două evenimente săptămânale, atât marțea cât și joia. Seara de marți, 10 noiembrie va prilejui publicului nostru o binevenită reîntâlnire cu două muziciene autohtone, consacrate pe plan european, violonista Adelina Oprean și pianista Ioana Ilie, care vor interpreta sonate de Mozart, Beethoven și Franck.

Totodată, extraordinarul se va împleti cu ineditul în concertul din 12 noiembrie, cu Theo Wolters la pupitrul dirijoral și soliștii Răzvan Dragnea – pian și Medve Sandor – trompetă (membru al filarmonicii sibiene), prin valorificarea a două lucrări mai puțin cântate: Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră de Rahmaninov și Concert pentru trompetă şi orchestră de Oscar Böhme (primă audiție).

Un concert extraordinar va aduce pe podiumul Sălii Thalia Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijat de maestrul Cornel Groza, într-un Concert omagial „Gheorghe Șoima”, programat pentru seara de marți, 17 noiembrie.

Ultimele simfonice ale lunii (joi 19 noiembrie şi joi 26 noiembrie) sunt dedicate unor prezențe artistice de notorietate, precum violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Horváth Gábor (Ungaria), cu Concertul pentru vioară de Mendelssohn-Bartholdy şi Simfonia a II-a de Rahmaninov şi soprana Irina Iordăchescu şi dirijorul Gheorghe Costin, cu un program dedicat corifeilor postromantismului (Mahler, Strauss, Wagner).


Roxana PEPELEA | consultant artistic Filarmonica de Stat Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*