Sâmbătă, 24 noiembrie, Muzeul Cinegetic ”August von Spiess” din cadrul Muzeului Național Brukenthal a găzduit un eveniment unic în sfera literaturii de vânătoare.
Este vorba despre lansarea volumelor „Gurghiu – Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi”, semnat de August von Spiess, și „Caleidoscop” de Ionel Pop.
Tipărite în condiții grafice de înaltă calitate sub egida Editurii Honterus, volumele au fost îngrijite cu multă pasiune și dăruire de către colecționarul sibian Alexandru Bârsan și dr. Helga Stein.
Cele două noi ediții ale lucrărilor includ capitole și ilustrații noi, menționând aici două capitole, 13 ilustrații suplimentare și o harta a Văii Frumoasei înainte de construirea barajului de la Oașa pentru „Caleidoscop”, cât și o serie de ilustrații noi cu desene de la vânătorile arhiducelui Rudolf din Transilvania secolului XIX, ale artistului Franz von Pausinger, din colecția Bibliotecii Naționale a Austriei pentru „Gurghiu”.
Evenimentul a avut o dublă semnificație, întrucât pe data de 24 noiembrie s-au aniversat și 129 de ani de la nașterea corifeului literaturii cinegetice românești – Ionel Pop.
Noi proiecte editoriale în apariție
Seara a fost deschisă de Ghizela Vonica, șef secție a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, care a exprimat bucuria tipăririi în acest an a două lucrări importante pentru cei pasionați de literatura cinegetică. Alexandru Bârsan, în cuvântul său adresat invitaților, a anunțat proiectele următoare: „Nici nu a ieșit bine de la tipografie ediția a II-a a Caleidoscopului și deja lucrez la îngrijirea ediței a III-a, care va aduce multe elemente de noutate, recent descoperite în arhiva familiei Pop, precum texte noi legate de Valea Frumoasei și mai multe ilustrații inedite. De asemenea, în pragul Centenarului, anunțăm cu bucurie apariția unei noi cărți scrise de Ionel Pop, cu titlul Ionel Pop – Un martor al Marii Uniri, o carte cu un caracter memorialistic, despre înaintașii familiei Pop și Maniu: Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu, Iuliu Maniu și alți mari oameni politici și de cultură ai Transilvaniei antebelice și interbelice, cât și amintiri despre locurile și oamenii de la Dealul Țarinei (Bădăcin), unde se găsea moșia familiei Maniu. Semnificația titlului este explicată prin faptul că Ionel Pop a fost unul dintre secretarii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia – 1 Decembrie 1918. Nu în ultimul rând, urmează să demarăm un nou proiect editorial, pentru tipărirea uneia dintre bijuteriile literaturii transilvănene, romanul Frate Nicolae de Emil Witting, care vorbește despre viața ursului carpatin, făcând o introducere romanțată în tainele acestui misterios animal, care încă mai poate fi găsit în România, munții Carpați fiind unul dintre ultimele bastioane din Europa unde mai putem găsi acest nobil mamifer în deplină sălbăticie și libertate”.
Au mai luat cuvântul Gerd von Spiess, nepot al lui August von Spiess, care a transmis celor prezenți mesajul doamnei Helga Stein, care nu a putut fi prezentă, și inginerul silvic Radu Mija, din Mediaș, care a vorbit despre importanța genofondului vânatului din munții Transilvaniei.
O expoziție temporară nouă
Cu prilejul evenimentului de sâmbătă s-a anunțat și faptul că printr-o colaborare semnată recent de Alexandru Bârsan și prof. univ dr. Sabin Adrian Luca, manager al Muzeului Național Brukenthal, o încăpere din Muzeul Cinegetic ”August von Spiess” va fi dedicată lui Ionel Pop.
Este vorba de o secțiune muzeală dedicată scriitorului Ionel Pop, cu obiecte personale ale acestuia, cărți cu autograf, manuscrise inedite și fotografii originale, care ar putea fi inaugurată în prima jumătate a anului 2019.
Cărțile pot achiziționate de la sediul Muzeului Cinegetic „August von Spiess” din Sibiu sau trimițând datele dvs. complete (nume, adresă, telefon) la adresa de e-mail i.venator@gmail.com.
Alexandru CHITUȚĂ
șef secție Educație, Comunicare și Marketing