Expoziţia „Mari sibieni pentru Marea Unire” va fi vernisată, vineri, 18 mai, de la ora 12.00, în sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA.
Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire le oferă sibienilor prilejul de a cunoaşte atât importanţa evenimentului din 1 Decembrie 1918, cât şi personalităţile şi contribuţia Sibiului în făurirea idealului național.
“Expoziţia ce va avea loc la Sibiu, având un titlu generic, adună în maiestuoasa sală festivă din Biblioteca ASTRA numeroase documente, fotografii şi piese ce au aparţinut marilor personalităţi care au adus o contribuţie enormă în realizarea momentului de la 1 Decembrie 2018. În premieră, vor fi expuse documente istorice şi piese personale ale lui Iuliu Maniu şi ale nepotului acestuia, Ionel Pop, unul dintre notarii Unirii. Totodată, vizitatorii vor putea vedea numele sibienilor care au participat din partea oraşului Sibiu la Alba Iulia acum 100 de ani”, ne-a declarat Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei.
Piesele ce pot fi văzute în acestă expoziţie sunt din colecţia Arhivelor Statului – Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA şi din colecţii particulare, subliniind şi sugerând importanţa conlucrării şi apropierii în spirit de comuniune şi frăţietate aidoma celor care au ales ca prin altruismul lor să facă ca noi, cei de acum, să trăim într-o ţară unită.
Expoziţia „Mari sibieni pentru Marea Unire” este prima expoziţie dedicată Marii Uniri ce are loc la Sibiu, fiind organizată de Asociaţia Culturală Pictor Octavian Smigelschi în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA, Arhivele Statului – Direcția Județeană Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţiunea ASTRA și cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu. Expoziţia urmează a fi vernisată apoi la Bistriţa și în alte localități.